Question

interviu imaginar cu publius ovidius

Answer 1

                                  Ca o lacrima de lumina, Ovidiu

Albastrul cerului desfereca strigatul pescarusilor intarziati, valuri marunte manau spuma marii peste aceleasi nisipuri fara memorie, soarele cobora, catre departari nesfarsite, umbrele apropiatului apus.
 Atunci l-am cunoscut pe Ovidiu.
 Pasea incet, desigur in ritm antic..., desavarsit.
 M-a salutat... pentru prima oara, dupa ce eu ani si ani, salutasem imensa statuie, fara sa ma  fi asteptat la un oarecare raspuns, la un cel mai mic si nemeritat raspuns.
- Domnule, bravule cetatean; l-am auzit spunand, aproape absent; as dori sa imi oferi prilejul unei discutii scurte, amicale, uneori numita, aici, interviu.
Ochii mei,  indreptati spre dunga apusului, sau doar  inceputul unui zambet timid l-au convins sa continue.
- Marturisesc ca nu am reusit sa surprind, de la inaltimea soclului meu, decat firave nuante ale unei culturi sanatoase... de vitza de vie, aici, pe aceste vai inguste, cunoscute mie de peste o mie si inca o mie de ani.
Si paru ca ar privi in trecut, peste capetele de vitza salbatica de la stresinile caselor mici, apoi continua...si mai soptit:
- Eu sunt, mereu,aici,  in cautarea formelor pefecte, dincolo de inselatoarele arome, dincolo de modulatiile putinelor taceri, cotidiene...
A mai tacut o vreme, plimbandu-si privirea peste siluetele copacilor desfrunziti, apoi a reinceput, la fel de soptit:
- Stiu... Vrei sa-mi descrii viata, vrei sa-mi aduci in minte umbrele  diminetilor de demult. Stiu. 
Acesta a fost ultimul cuvant pe care l-a rostit... O ceatza usoara cobora, ca o lacrima. Era Lacrima lui Ovidiu. Ma lasam patruns de aceasta Lacrima, pana-n arterele de jos ale pamantului, acolo unde imi adaposteam, nauc, ultima farama de melancolie.