Istoricul regiuni Bucovina minim o pagina pls coroana
Răspunsuri la întrebare
Datorită istoriei şi poziţiei sale geografice speciale ce a cunoscut în timp convieţuirea paşnică a mai multor etnii, Bucovina este o regiune de interferenţe culturale situată, conform aprecierii cercetătorului german Erich Beck, „între Orient şi Occident”.
Destinul geopolitic al Bucovinei. Prin apartenenţa la zone geografice, culturale şi geopolitice diferite şi prin schimbarea frecventă a naţiunii politice dominante, destinul istoric şi cultural al acestei regiuni este unul de excepţie. Din punct de vedere geografic, Bucovina face parte din estul Europei. Din punct de vedere cultural, datorită includerii sale în statul austriac (austro-ungar), această regiune a făcut parte în perioada 1775-1918 din zona de cultură central-europeană. Apartenenţa la aria culturală central-europeană a facilitat introducerea şi consolidarea culturii germane în Buchenland(„Ţara Fagilor”). Acest proces amplu şi complex s-a realizat cu precădere prin intermediul Kulturträger-ilor („purtători de cultură”) germani şi evrei, vorbitori de limbă germană sau idiş. Din punct de vedere geopolitic, Bucovina a fost în Evul Mediu o regiune situată la intersecţia zonelor de influenţă a Ungariei, Poloniei şi Imperiului Otoman.
Începând cu secolul al XVIII-lea, Bucovina intră în sfera de influenţă a trei imperii: Otoman, Austriac şi Rus. Această regiune nu şi-a putut constitui de-a lungul timpului o identitate politică reală, fiind succesiv parte componentă a Moldovei medievale (a doua parte a secolului al XIV-lea – 1774), a Imperiului Austriac (1774/1775-1918) şi a Regatului România (1918-1940; 1941-1944). Nordul acestei provincii a făcut parte din Uniunea Sovietică (1940-1941; 1944-1991). În prezent, provincia istorică Bucovina este divizată în două părţi, sudul acesteia fiind înglobat în Judeţul Suceava (8.555 km2) din România, nordul fiind integrat, începând cu 1991, în Regiunea Cernăuţi (8.100 km2) din Ucraina.
Explicație:
Evoluţia istorică. Intrarea pe scena istoriei a acestui spaţiu a început încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, perioadă în care acest teritoriu a constituit nucleul în jurul căruia s-a format statul medieval Moldova, dar şi regiunea unde s-a desfăşurat o viaţă spirituală activă, concentrată mai ales în jurul unor mănăstiri celebre (Putna, Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ, Arbore, Solca, Dragomirna etc.). Partea de nord a ţării a cunoscut o dezvoltare economică puternică atât datorită stabilirii capitalei Moldovei la Suceava (începând cu anul 1387), cât şi articulării unei reţele de căi comerciale interne şi internaţionale şi puncte de apărare (cetăţile Suceava şi Hotin). Tradiţia bizantină şi influenţele venite din vestul Europei s-au regăsit materializate în splendidele monumente de arhitectură medievală, majoritatea fiind ridicate în secolele XV-XVI prin contribuţia financiară a domnilor şi boierilor moldoveni şi efortul populaţiei ţării. Mutarea capitalei la Iaşi (1564) a avut consecinţe nefaste asupra evoluţiei sociale şi economice a părţii de nord a Moldovei şi, în special, asupra ritmului de dezvoltare a Sucevei. Până spre sfârşitul veacului al XVIII-lea viaţa populaţiei din Bucovina s-a desfăşurat în tiparele unui feudalism întârziat, patriarhal, în cadrul unei societăţi marcate de prezenţa unor instituţii destul de rigide: Domnia şi Biserica, resimţind din plin efectele negative ale conflictelor dintre Poartă şi Regatul Poloniei sau Rusia.