Question

Legenda busuiocului. Cine cunoaște?

Answer 1

Răspuns:

Se spune că busuiocul a crescut pe Crucea Domnului Hristos. După ce Domnul a fost dat jos, Crucea a căzut şi, cu vremea, a acoperit-o pământul. Mergând să caute crucea, Sfânta Împărăteasă Elena a simţit un miros plăcut, adus de vânt. S-a luat după el şi a găsit busuiocul. A smuls câteva fire, să le răsădească în grădină, şi l-a găsit cu rădăcinile înfipte în Cruce. De aceea, se zice, ramurile busuiocului cresc în cruce.

Explicație:

Answer 2

Veritabila punte intre medicina, traditie, gastronomie si magie, busuiocul este un adevarat izvor a numeroase superstitii, legende si credinte pentru majoritatea popoarelor lumii, din timpuri stravechi si pana astazi.

Denumirea busuiocului (Ocinum basilicum) vine din grecescul “basileus” – insemnand “regal” sau “rege” (i se mai spune si Regele ierburilor aromate), sau din latinescul “basilicus”, reprezentand “dragon” in traducere (aceasta din urma vine dintr-o legenda greceasca conform careia busuiocul era singura planta in stare sa vindece muscatura unei creaturi mitologice jumatate dragon, jumatate soparla).

Una din cele mai frumoase si raspandite legende spune ca busuiocul a crescut pentru prima data pe Crucea Mantuitorului. Se zice ca dupa ce Isus a fost dat jos de pe Cruce, aceasta a cazut iar in timp a fost acoperita cu pamant. Dupa multi ani, cand Imparateasa Elena a pornit in cautarea Sfintei Cruci, a simtit un miros placut in adierea vantului; s-a luat dupa el si a gasit busuiocul, iar cand a vrut sa smulga cateva fire pentru a le planta in gradinile ei a vazut ca acestea aveau radacinile infipte in Crucea Sfanta. Atunci si-a pus o dorinta: “ Sa fie, Doamne, busuiocul mereu legat de cruce si unde este cruce sa fie si busuioc”. Din cauza asta se crede ca ramurile busuiocului cresc intotdeauna in cruce.

Sunt nenumarate povestile si legendele despre busuioc si se pierd in negura timpului dar, pe cat de numeroase sunt pe atat sunt de diferite si uneori, contradictorii.

Astfel, vechii medici greci si romani aveau convingerea ca nu poate rasari decat daca sunt auzite blesteme si strigate groaznice in momentul in care semintele erau puse in pamant.

Alte culturi antice asociau busuiocul cu scorpionul, fiind ferm convinsi ca daca lasa-i o frunza de busuioc sub un vas aceasta se transforma intr-un scorpion. In Africa in schimb, era considerat o veritabila protectie impotriva acestor vietuitoare.

In multe tari mediteraneene era un semn de noroc daca era daruit intr-un ghiveci celor care se mutau intr-o noua locuinta si avea rolul de purificare a casei daca era presarat peste tot.

Era un simbol al dragostei in Italia: fetele lasau ghivece cu busuioc pe pervazul ferestrelor lasand a se intelege astfel ca sunt gata sa-si primeasca curtezanii. Tot in Italia, purtat in par de catre o femeie era un semn clar ca aceasta este in cautarea unei iubiri.

In Grecia antica, in schimb, era considerat un semn de ghinion, ura si saracie, multi crezand ca este otravitor. In Creta era privit ca un simbol al diavolului fiind pus la pervazurile ferestrelor pentru indepartarea spiritelor rele.

La polul opus, in India (unde mai este cunoscut si sub numele de Tulsi – busuioc sfant) a fost si este considerat si in zilele noastre o planta sacra, extrem de pretuita, dedicata fiind zeilor Vishnu si Krishna. Orice hindus cu adevarat credincios este inmormantat (ars in credinta lor) cu un fir de busuioc pe piept, insemnand cheia care deschide portile raiului. In multe regiuni din Asia si Orientul Mijlociu este plantat in apropierea mormintelor, ca un semn de pretuire si dragoste vesnica pentru cei trecuti in nefiinta.

O alta legenda populara romaneasca spune ca Isus a fost acoperit de catre oameni cu frunze de busuioc dupa Botezul Sau in apa Iordanului. Din acea vreme a ramas in biserica in preajma icoanelor fiind folosit de preoti pentru a face agheazma si pentru sfintiri.

Se zice ca daca vrei se semeni busuioc cel mai bine e sa o faci intr-o zi de luni, inainte de ivirea zorilor (lunea este considerata cea mai pura si mai curata zi din saptamana). Dupa ce este cules se aseaza la loc de cinste, la icoane sau la grinda casei si este considerat un mare pacat sa-l arunci la gunoi.