Legenda vitei de vie
Răspunsuri la întrebare
Când Dumnezeu a creat lumea, toţi copacii şi arbuştii se lăudau care e mai mare şi mai frumos, răsfăţându-şi spre soare coroanele de ramuri înverzite.
„Eu sunt regele arborilor, cu lemnul cel mai tare!” – zicea stejarul.
„Şi eu sunt înalt, iar nucile mele delicioase!” – se mândrea nucul.
„Uitaţi, eu nu sunt mare că voi, dar Domnul m-a făcut tare frumos, cu flori roşii şi parfumate!” – se îngâmfa, dintre spini, trandafirul.
Cam în felul acesta se lăudau şi se certau tufele şi arborii. Numai sarmana viţa de vie era supărată, cu capul aplecat spre pământ, târându-se umilită prin ţărână:
„Vai de mine şi de mine, plângea mânjită de colb viţa de vie. Sfântul Dumnezeu nu mi-a dat mie nici tulpină tare, nici ramuri puternice, nici flori, nici poame frumoase. Nădăjduiesc să mă audă Dumnezeu şi să mă ajute…”
Auzindu-i tânguielile, Dumnezeu a trimis acolo un om de ispravă. Omul a zărit viţa de vie, cum stă slabă şi trântită la pământ, ca o jucărie în calea vântului. Milos, a agăţat viţa de trunchiul unui fag tânăr. Cârceii s-au încolăcit de copăcel, strugurii s-au copt şi îndulcit ca mierea. Viţa de vie a data celui om de ispravă ciorchini parfumaţi. Din struguri, ţăranul a făcut must, iar mustul s-a prefăcut în vin, care i-a îndulcit inima sălbatică. Astfel a fost răsplătit omul, care a ridicat din ţărâna bietului arbust. Stejarul şi ceilalţi arbori priveau ruşinaţi la viţa agăţătoare, încărcată de struguri. Cât erau ei de făloşi, stăteau goi de fructe, în timp ce viţa de vie era bătucită de struguri minunaţi şi delicioşi. Rodul viţei nu este altceva decât lăcrimarea lui Hristos, care se revarsă cu sfinţenie în paharul împărtăşaniei creştine.
``Eu sunt regele arborilor, cu lemnul cel mai tare!`` - zicea stejarul
``Eu sunt inalt, iar nucile mele delicioase !``- se mandrea nucul
``Uitati, eu nu sunt mare ca voi, dar Domnul m-a facut tare frumos, cu flori rosii si parfumate!``- se ingamfa, dintre spini, trandafirul.
Cam in felul acesta se laudau si se certau tufele si arborii. Numai sarmana vita de vie era suparata, cu capul aplecat spre pamant tarandu-se umilita prin tarana:
``Vai de mine si de mine, plangea manjita de colb vita de vie. Sfantul Dumnezeu nu mi-a dat mie nici tulpina tare, nici ramuri puternice, nici flori, nici poame frumoase. Nadajduiesc sa ma auda Dumnezeu si sa ma ajute...``
Auzindu-i tanguielile, Dumnezeu a trimis acolo un om de isprava. Omul a zarit vita de vie, cum sta slaba si trantita la pamant, ca o jucarie in calea vantului. Milos, a agatat vita de vie de trunchiul unui fag tanar. Carceii s-au incolacit de copacel, strugurii s-au copt si indulcit ca mierea. Vita de vie a dat acelui om de isprava ciorchini parfumati. Din struguri, taranul a facut must, iar mustul s-a prefacut in vin, care i-a indu;cit inima salbatica. Astfel a fost rasplatit omul, care a ridicat din tarana bietului arbust. Stejarul si ceilalti arbori priveau rusinati la vita agatatoare, incarcata de struguri. Cat erau ei de falosi, stateau goi de fructe, in timp ce vita de vie era batucita de struguri minunati si deliciosi. Rodul viei nu este altceva decat lacrimarea lui Hristos, care se revarsa cu sfintenie in paharul impartasaniei crestine.