Lucrati in grupe de 3-4 elevi. Comparați aceasta poezie cu Lacul de Mihai Eminescu, referindu-va la impresiile pe
care vi le creează absenta sau prezenta cadrului natural in cele doua texte.
Răspunsuri la întrebare
“Lacul" de Mihai Eminescu si
“Melancolie" de Tudor Arghezi Cele
doua texte poetice “Lacul" de Mihai
Eminescu si “Melancolie" de Tudor
Arghezi au ca tema iubirea, mai ales
chemarea si asteptarea iubitei in mijlocul
naturii, din care nu poate lipsi lacul, un
motiv specific operei eminesciene. In
opera argheziana, se contureaza doua
atitudini in trairea sentimentului de
dragoste: una de reticenta, de amanare
a clipei erotice (poeziile Melancolie,
Creion (Obrajii tai mi-s dragi), alta de
implinire erotica, care este urmarita
si exprimata in ambianta universului
casnic din care nu poate lipsi natura
vegetala si animala, in toata bogatia,
varietatea si splendoarea ei (poeziile
Mireasa, Casnicie). In ceea ce priveste
poezia eminesciana si aici, tema iubirii
apare sub doua ipostaze: de traire a
sentimentului de iubire in mijlocul naturii
ocrotitoare(poezia “Dorinta") si alta de
respingere a iubitei, cand tanarul traieste
in lumea ideilor, a “cerurilor-nalte"(poezia
“Floare albastra"). Titlurile celor doua
poezii sunt emblematice pentru operele
artistilor. “Melancolie' denumeste
starea argheziana, care trece de la
dorinta la refuzare, de la credinta
la neincredereTitlul ceilalte poezii
„Lacul" numește simbolic cadrul naturii
feerice, printr-unul din cele mai întâlnite
elemente din lirica eminesciană, lacul.
Toate celelalte elemente care compun
decorul în care urmează să se manifeste
iubirea- trestiile, barca, luna, nuferii-
converg necontenit către lacul din
mijlocul codrului. În viziunea lirică a lui
Eminescu, apa este un element al vieții, al
profunzimii trăirilor interioare, sugerând
intensitatea sentimentului de iubire
ideală și visul împlinirii acesteia în cadrul
unei naturi feerice, ocrotitoare. In poezia
argheziana, iubirea este un sentiment
protector, dus pana la extazul familiar, o
necontenita chemare a iubitei, amanand
intalnirea pentru a prelungi fericirea de
care se simte cuprins, in care Arghezi
presara ironii incantatoare:
Si-as dori sa mi se para." ("Melancolie") In
absenta iubitei dorinta de intalnire creste,
pentru ca in prezenta ei, sa se reduca
pana la disparitie. Spre deosebire de
poezia argheziana, in opera eminesciana,
natura și iubirea sunt temele preferate,
ele găsindu-se mereu alăturate: unde
este iubire, întotdeauna va fi o pădure
care să ofere iubiților intimitate, vor
fi stele, va fi luna.
poezia"LACUL" poate fi structurată pe
două planuri, unul real, exterior, care
cuprinde tabloul descriptiv al naturii și
altul ideal, interior, al visului de împlinire
a iubirii absolute. În amurgurile liniştite
luna răsare permanent și se reflectă
Compozițional, dintotdeauna în apă. La acest eveniment
diurn, de umbre și lumini magice,
participă întreaga imagine a lumii de
deasupra prin oglindire. Tremurul apei
este urmat de un tremur simetric al
imaginii reflectateOglinzile preferate ale
lui Eminescu sunt: lacul, izvorul, apa în
general, dar și luna, și, desigur, oglinda
propriu-zisă. În perioada iluziilor și
idealurilor tinerești poetul s-a exprimat
prin tonalități majore, culori vii și lumini
curate. Poezia tinereții - tânjind după
bucuria clipei de dragoste și împlinirea
iubirii desăvârşite - abundă de vegetație
și veșnice sclipiri de ape.Prezența
constantă a apei în ipostaza de lac sau
izvor este caracteristică acestei perioade.
Apa joacă un dublu rol în imagine:unul
coloristic sprijinind jocul de valori
plastice, plin de lucire fină și tremurătoare
în întunericul pădurii, și unul sonor, de
acompaniament al stărilor sufletești.
Eul liric visează la împlinirea dragostei
trăind momente de maximă intensitate
a emoțiilor Pronumele personal „ea" nu
individualizează ființa iubită ci întărește
valoarea de simbol a frumuseții feminine
întruchipată de cea care este așteptată
să răsară misterioasă din trestii ca o
minune a apelor. Visul este întrerupt
brusc, la fel și discursul liric, iar vraja
așteptării se risipește. Suferința este cu
atât mai mare cu cât lacul și cerul rămân neschimbate. Iluzia iubirii nu se produce.
Cu toate acestea, peisajul rămâne și este
perceput același (lacul este tot albastru,
încărcat cu nuferi galbeni), versurile
degajând seninătate și resemnare. In
poezia argheziana, lacul nu este un motiv
atat de des intalnit, el fiind doar un punct
de referinta, un loc de intalnire, la ceasul
inserarii: „Am luat ceasul de-ntalnire
Pentru Arghezi exista timpul pe care il
deosebim cu totii, dar si legatura variabila
a orelor intre ele, timpul ceasurilor luate
in parte: “Cata vreme n-a venit"