Lupta patricienilor impotriva plebeilor
Cauze si consecinte
Va rooog urgent!!
Răspunsuri la întrebare
În interiorul comunităţii romane, grupul închis de familii cunoscut sub numele de patricieni a prins deja contur în timpul monarhiei. După abolirea monarhiei, grupul a reuşit să monopolizeze deţinerea magistraturilor şi deopotrivă a Sacerdoţilor. Bogatele şi ambiţioasele familii plebeiene, excluse de la guvernare, erau în mod firesc doritoare de a fi admise. În acelaşi timp, plebeii mai săraci doreau să-şi amelioreze situaţia. Cele două grupuri de disidenţi s-au unit pentru a obţine concesii: separarea monopolului deţinerii magistraţilor de către patricieni şi îndulcirea crudelor legi privitoare la datorii.
Prin revoluţia din 509 a. Chr. Roma a devenit un stat patrician, însă va trece multă vreme până când Urbs îşi rezervă funcţiile publice şi demnităţile religioase; titlul de rege este reînviat pentru rex sacrorum (sacrificulus);puterea afectivă asupra chestiunilor religioase îi revine primului dintre membrii colegiului pontifilor, lui Pontifex Maximus: el nu poate fi plebeu.
Consulii sunt aleşi de către poporul sub arme la propunerea pretorilor; votarea se face prin aclamaţii. De la un capăt la altul al istoriei romane, supremaţia armatei este decisivă.
Investiţii cu comandamente militare, consulii primesc puteri administrative, judiciare şi competenţe financiare, fiind secondaţi de cvestori. Scopul plebei va fi să ajungă la consulat şi istoria luptelor dintre cele două ordine (clase) este cea a atingerii progresive, a împărţirii acestei magistraturi. Istoria obscură dealtfel dată fiind incertitudinea cronologiei. Propunerea legii dia a. 367 a. Chr. (leges Liciniae-Sextiae), prezentată de tribunii plebei C. Licinius Stolo şi L. Sextius Lateranus le-a prezentat deschis plebeilor accesul la consulat.
Crizele care zdruncină Republica romană –aflată încăutarea unui echilibru social şi politic- în primele două secole ale existenţei sale se explică prin motive totodată politice (integralitatea drepturilor politice) şi social-economice (repartiţia inechitabilă a lui ager publicus, necesitatea reformării sistemului de credit – problema datoriilor ş.a.). Aşadar, pe de o parte, este revendicată limitarea puterii magistraţilor; această primă contradicţie este o problemă a cetăţenilor. Apoi, agitaţiile celor care erau privaţi de egalitatea politică -fie că purtau titlul de cetăţeni precum plebeii, fie că nu, precum latinii şi italicii- şi, în consecinţă, o revendicau. În fine, o a treia contradicţie este de natură mai generală: aceea dintre cei avuţi şi cei săraci (în special cei care fuseseră degradaţi sau erau ameninţaţi cu pierderea proprietăţii care, adeseori, putea compromite şi libertatea personală). Pe acest fundal se desfăşoară istoria internă a Romei.
De la 509 la 367 a. Chr., într-un conflict cvasipermanent plebea luptase pentru a obţine drepturi politice, aristrocraţia vechilor gentes pentru a-şi păstra privilegiile. O formă specială de luptă a plebeilor a fost secesiunea (seccessio) care consta în retragerea sub arme în afara Oraşului şi întoarcerea numai după satisfacerea revendicărilor (prima seccessio a avut loc, potrivit tradiţiei, în 494 a. Chr., a doua în 449 a. Chr., a treia, şi ultima, în 287 a. Chr.).Legea celor XII table .fost publicată în 451/450 a. Chr. sau în 449 a. Chr. sub consulii Lucius Valerius şi Marcus Horatius care au mijloacele scrise, în locul intervenţiei tribuniciene. Totodată, prin publicarea Legii celor XII Table administrarea justiţiei era supusă unui control public, consulul fiind obligat să judece în conformitate cu procedura şi regulile stabilite prin lex duodecim tabularumşi să pronunţe o sentinţă într-adevăr egală şi publică.
Apoi, în 445 a. Chr., lex Canuleia de conubio patrum et plebisva autoriza căsătoriile patricio-plebeene. Dar când tribunul Canuleius încearcă să obţină pentru plebei accesul la consulat, el nu ajunge decât la un nou compromis: fiecare an se va decide dacă magistraţii supremi vor fi consuli sau tribuni militari cu putere consulară (tribuni nilitum consulari potestate); cei dintâi rămâneau patricieni, ceilalţi puteau fi plebei. În realitate însă, patricienii recuperau de fiecare dată ceea ce aveau aerul că dau. Căci senatului patrician îi revenea decizia dacă vor fi consuli sau tribuni. Alegerea tribunilor militari de către comiţii trebuia să fie de asemenea ratificată de către senat.