Ma poate ajuta cineva cu acest exercitiu??
Dau coroana!!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Un șuierat prelung. O smucitură care ne-a făcut pe toți să îmbrățișăm, fără voie, scaunul din față. Câteva zeci de suflete rămase cocoțate pe sprânceana unui deal, în mijlocul pustietății. Un mecanic de locomotivă prea sigur pe el, temeri, neliniște, o prăpastie ce se căsca în stânga și în dreapta noastră. Dar cum a început totul?
Cred că era sfârșitul lui august – nu-mi mai amintesc bine – când alor mei le-a venit ideea de a petrece câteva zile la munte. Cred și eu; după o săptămână de arșiță la mare, merge de minune un sejur în aerul ozonat al crestelor. Așa că, într-o dimineață, iată-ne pe toți trei așteptând disciplinați la casa de bilete a celebrului tren Mocănița. Cerul era senin și limpede precum cristalul, iar liniștea dimineții nu era tulburată decât de trilurile păsărilor multicolore. În zare se desenau crestele gri-albăstrii ale munților, iar până la ei se întindea un covor verde de catifea. Pe acolo, printre cocoașele dealurilor și prin sălbăticia codrilor, urma să se aibă loc aventura noastră.
Era însă mult prea multă liniște și parcă prea mergea totul perfect, ca să nu se întâmple ceva. Să ne-nțelegem: Nu sunt genul care să cobească, dar chiar am reputație de ghinionist. Adică sunt sigur că, dacă mâine ar ploua cu supă, eu aș ține în mână o furculiță. Pur și simplu simțeam că urmează să se întâmple ceva.
– Nu mai cobi, Luca! mi-a zis tata, neputându-și stăpâni un râs. Nu are ce să ni se întâmple.
– Bine, tată, dar de unde știi tu că piesa asta de muzeu mai poate urca atât și că ne va aduce înapoi după patru ore? Pe bune, patru ore?!
Nu e piesă de muzeu, Luca; e un trenuleț sprinten, care încă funcționează după atâția ani. Vezi tu, nu se făceau lucruri chiar atât de rele pe vremuri…
– O avea cărbuni suficienți? am mai întrebat eu, moment în care în jur am auzit hohote de râs.
– Da, fiule, mi-a răspuns de alături un bătrân blând, cu barba lungă și albă. Merge cu motorină și are suficientă. Nu-ți face griji.
Într-adevăr, îndrăznețul trenuleț începu să cutreiere sprinten Valea Vaserului, urcând domol și coborând în viteză prin oceanul de verdeață. Tocmai când începusem să mă obișnuiesc, iar călătorii se pierduseră deja în farmecul priveliștii, o smucitură scurtă ne-a trezit pe toți din beția frumosului. Am crezut că se rup șinele de la frâna puternică, iar o teamă grozavă mi s-a cuibărit în suflet.
Trenul nostru era acum cocoțat pe culmea unui deal și nu se mai mișca deloc. După zeci de secunde de tăcere, care mie unuia mi s-au părut minute, vocea mecanicului a risipit toată îngrijorarea:
– Stimați călători, ne aflăm pe culmea cea mai înaltă a traseului. Aici vom rămâne zece minute, pentru a putea permite trenului care coboară să intre pe linia lui. Sunteți pe „acoperișul Văii Vaserului”. Bucurați-vă de peisaj!
Ah, și vă rog să mă iertați că am frânat atât de brusc, dar Mocănița noastră e destul de bătrână și cred că aceasta este ultima călătorie a ei cu vechiul sistem de frânare! De mâine, la doctorul de Mocănițe cu ea!…
Răspuns:
într-o zii însorită de toamnă, Mihaela împreună cu familia ei au decis să meargă într-o excursie la munte.
În pădure aerul era deosebit de curat, acest lucru le dădea o dispoziție foarte bună tuturor și un spirit de viață!
Ei au pășit pe covorul colorat de frunze care acoperea pământul cel umed din cauza ploii răcoritoare de ieri. Familia Mihaelei nu plecaseră nepregătiți, ei luaseră fiecare câte un rucsac cu mâncare, apă, sacii de gunoi, mănuși medicinale, și o trusa de primul ajutor.
Între timp ce aceștia se plimbau prin pădurea cea frumoasă, mirați de acest fapt au găsit niște gunoaie pe frunzele roșii ca trandafirii și frunzele galbene ca soarele, și la mușchiul copacilor.
Mihaela spuse mamei:
-Săraca pădure!Frumoasă este, dar din păcate unii oamenii nu stiu sa o prețuieasca! ce o sa facem în privința asta?
mama răspunsese calm:
-O să o salvăm!
Mama scosese mănușile medicinale și sacii de gunoi, unul l-a păstrat ea, unul i l-a dat tatălui, și unul Mihaelei.
Toată familia a început să colecteze gunoiul găsit!
După puțin timp de mers, aceștia au văzut un pui de cățeluș singur, nemâncat și însetat. Ei au decis împreuna să îl adopte.
când au ajuns acasă aceștia i-au oferit mâncare apă și un pat,După s-au jucat cu el și l-au numit Buffy.
Mama zice cu un zâmbet gingaș fetiței
- Nu doar ca am salvat împreună natura din aceea pădure, am salvat și o vietate nevinovată și frumoasă ca razele soarelui!
Fetita raspunse fericită:
-Ai dreptate mamă! mereu o să îmi amintesc de ziua aceasta, într-o zi imi doresc să reușesc să fac toții oamenii să realizeze ca nu ar trebui să rănească natura! și să nu își bătă joc de vietatii!
-Familia a luat cina și s-au băgat la somn cu Buffy lângă el în patutul lui.
Explicație:
Sper ca te-am ajutat ❤ Scuze daca este prea lungă