MA PUTETI AJUTA CU O COMPUNERE CU
POPA TANDA
de ioan slavici
VA ROG
am nevoie de maxim 20 pagini:((
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Popa Tanda este o nuvelă realistă scrisă de Ioan Slavici și publicată întâi în revista Convorbiri literare în 1875 și apoi în volumul Novele din popor în 1881. Această nuvelă urmărește destinul unui preot transilvănean ce reușește să schimbe în bine viața unei comunități prin puterea propriului exemplu pozitiv. La început oamenii nu ascultau sfaturile preotului, apoi preotul a inceput sa colinde satul. Timp de un an Popa a dat doar învățături prin sat, iar apoi s-a pus pe batjocorit; pe oricine vedea pe drum începea să-l ocărasc*. Oamenii îl ocoleau din cauza aceasta, și aveau în gând să meargă la protopop, iar mai apoi la episcop. În zadar, căci episcopul era un om milostiv și ținea cu Popa Tanda.
Părintele se uita prinprejurul casei și al bisericii și era nemulțumit de ce vedea, așa că s-a pus pe gospodărit. În câțiva ani el avea casa văruită, ferestrele întregi, acoperișul trainic și biserica îngrijită. Oamenii treceau și spuneau: "Popa e omul dra**lui!". Iar ambiția omului de a vrea mai mult l-a făcut să înainteze în gospodărie, și așa a făcut. Peste ceva vreme popa are nepoți, animale în jurul casei, și un sat mai harnic. Acum oamenii trec pe drum și spun "Ține-l, Doamne, la mulți ani, că este omul lui Dumnezeu!".
La început Preotul Trandafir se află în satul său natal unde slujeşte cu mare credinţă pentru enoriaşii săi. Deoarece acesta este un om prea direct, i-a supărat pe consăteni determinându-i să-l reclame la protopop. Reclamaţia este luată în considerare, astfel încât preotul Trandafir se vede obligat să părăsească satul natal şi să se mute în satul Sărăceni, al cărui nume reprezintă starea de fapt a oamenilor de acolo.
În această situaţie, preotul se vede obligat încă de la început să ia atitudine faţă de indolenţa noilor consăteni. Această conjunctură îl obligă ca în prima duminică să ţină o slujbă în care să prezinte pilda „Fiului risipit**”, gândind că astfel va reuşi să schimbe ceva în atitudinea sătenilor. Nădejdea îi este spulberată pentru că pe măsură ce trece timpul, oamenii din sat nici măcar nu se mai oboseau să meargă la biserică, aşa că de mai multe ori preotul s-a văzut nevoit să slujească numai pentru clopotarul Cozonac. Văzând că lucrurile se agravează, preotul hotărăşte să umble prin sat cu sfatul şi cu vorba bună, dar nici aşa nu reuşeşte să facă nimic. Dacă vorba bună şi sfatul nu au dat roade, părintele a mai găsit o alternativă, aceea de a-i batjoco** pe săteni, însă vorbele s-au întors împotriva lui. Pe lângă acestea, preotul se pomeneşte din nou cu o reclamaţie, însă de data aceasta episcopul nu-i mai dă curs, aşa încât preotul rămâne în satul Sărăceni, la fel de sărac precum consătenii săi.
Situaţia disperată îl determină pe preot să ceară ajutor lui Dumnezeu pentru a rezolva într-un fel problemele grave ale familiei sale. Miracol sau nu, situaţia preotului se schimbă în bine, reuşind ca din puţinul zestrei soţiei să înceapă a-şi rezolva problemele, aşa încât încet încet transformările sunt vădite. Această conjunctură atrage după sine invidia consătenilor, care fără discernământ îl numesc la început „ omul dra*****” dar în timp, prin a-i urma exemplul, sărăcenii ajung la fel la rândul lor oameni gospodari, ce reuşesc să-şi schimbe radical viaţa.
La sfârşit preotul Trandafir este îmbătrânit, dar considerat de consăteni „omul lui Dumnezeu”.