Question

Mà trezesc intr-o pesterà imensà, din bolta cáreia picurà siruri de stalactite, preschimbate in
mátànii de cearà, in care se reflectà lumina lunii, pesemne, plinà. Pestera, sau grota, pare o catedralà
preistoricà. Totusi, remarc cu groazà, pe jos se aflà ceva foarte diferit de ceea ce ar fi de asteptat intr-
un sanctuar: sute, poate mi de oseminte. Tibii, clavicule, hârei. O mare de oase. (...)
Unul dintre peretii pesterii are o enormà cocoasã, o stâncã neagrà, proeminentà. Deodatà,
stânca se miscà.
Ahhh! Tipatul imi ramâne sechestrat in gâtlej. in schimb, inima amenintà sã-mi sarà din piept
si sà explodeze in toate directile. Dacà as fi fost mai in vârsta, as fi càzut chiar acolo, in clipa aceea,
fulgerat de un teribil infarct.
Nu, nu e stâncã. E...e o siluetà. O siluetà nemásuratà. lar silueta se inclinà. Nici nu stiu cum,
dar imi adun suficient curaj ca sà strig, acum, de-adeväratelea:
Aaaaaaaaaaaaaaaaah!
Silueta râsare partial din umbrá. Clarul de lunà se oglindeste scurt in ceea ce ghicesc a fi
ochii.
O voce groasà gâfâie:
- in sfärsit, te-ai trezit.
Rämân mut de uimire. Oi fi auzit bine? Tremurând,
intreb:
Ci-cine esti? De unde vi? Unde te duci ? [...]
Tu esti portughez, nu-i aça? Te-am auzit vorbind in somn. Sau asta sau... Numai cà
accentul mi se pare.
Vocea acelei stânci vorbitoare este profundà si cavà, pare sà facà ecou. Dacà tunetele ar avea
voci, poate cà aça ar fi. Nu e propriu-zis dezagreabilà, doar ciudatà, Aminteste partial de un cântäret
de jazz care si-ar controla vocea ca sã nu provoace un cataclism cu vibratiile laringelui.
-Ce-ce..., am bâguit. Ce esti tu? (...)
Nu, panica mea era oricum, numai irationalã nu. Era chiar forte rationalà, dacà se poate
vorbi de o fricà impanicatà.
-Mã intrebi cine sunt? Ce sunt? Credeam cà stii. Fäptura m-a privit cu o oarecare
curiozitate, Sau vei fi nimerit aici din intâmplare? Te duceai la cinema si ai incurcat strada, nu-i
asa?
T-tu? Tu esti Anibalector?
Nemásurata fapturà a facut semn cà da, din capätânã.
Si…….tu vorbesti? Chiar vorbesti?
-Pai...
Monstrul a scos ceea ce, cu bunâvointà, s-ar putea lua drept un oftat:
-Dar vorbitul e ca tenisul, farà parteneri n-are prea mult haz. De asta citesc. E mai autonom.
Depind mai putin de bunätatea sträinilor, cum ar spune Tennessee Williams.
-Tu... tu vorbesti? am repetat. Hotärât, in noaptea aceea nu puteam fi un om bun partener de tenis.
-Ce te miri atâta? a intrebat monstrul. Tu nu vorbesti, baietas?
-Bine, dar eu..., aproape cà m-am inecat. Eu sunt om!


O personificare si o comparatie din acest text.Dau coroana!!!

Answer 1

Personificare: stâncă vorbitoare
Comparație : “vorbitul e ca tenisul….”