Question

mea dat o compunere despre satul natal

Answer 1

Privind prin arămiul acestor zile de toamnă, ochii mi s-au oprit asupra unui copac semeţ, printre ale cărui crengi, se ascundea o panglică albastră de cer. Şi, oprind şirul gândurilor mele,  am admirat rădăcinile groase, ce se zăreau la suprafaţa solului şi  fixau acest copac puternic.

 M-am minunat şi m-am întrebat, de ce oare în locul acesta a trebuit să crească şi nu altundeva pe pământ? Şi-am înţeles... Era vorba despre rădăcini, despre locul natal, acel loc de unde ne luăm seva dătătoare de viaţă fiecare dintre noi!

 Şi, deodată, dintr-o simplă panglică albastră, cupola cerului s-a aprins de lumină şi, ca dintr-o baghetă magică a unui vrăjitor, a început să mi se deruleze în minte imaginea leagănului meu, a rădăcinilor mele, imaginea satului meu natal.

  Locul în care ne păstrăm identitatea, tradiţiile, locul în care ţesem cele mai frumoase vise, aşa cum mă învăţa bunica!

De când eram micuţă, bunica îmi tot repeta că, oriunde mă vor conduce paşii, să nu uit niciodată locul naşterii mele, pentru că nicăieri viaţa nu e mai frumoasă ca acasă, în culoarea aceea simplă a zorilor de la ţară! Şi că, de câte ori îmi va fi greu, asemeni unei păsări rănite ce se întoarce la cuib, eu să mă întorc acasă, în satul meu, iar rănile se vor vindeca de fiecare dată.

 Voi păstra în suflet cuvintele bunicii mele şi, poate, peste ani, când voi fi mare, voi înţelege adevărata dimensiune a lor. Am învăţat  la ora de religie, că rugăciunea este respiraţia sufletului şi ,tot aşa, asemeni unei rugăciuni binefăcătoare, omul are nevoie să nu-şi uite rădăcinile din care s-a hrănit şi crescut, adică satul său.