Menționați trei decizii ale Congresului de la Viena cu privire la trasarea granițelor statelor europene:
Răspunsuri la întrebare
Teritoriile rămase sub controlul francez în 1814, dar pe care le-a pierdut după „cele 100 de zile”
Actul final, care cuprindea toate tratatele separate negoicate până atunci, a fost semnat pe 9 iunie 1815 (cu doar câteva zile mai înainte de bătălia de la Waterloo). Cele mai importante prevederi erau următoarele:
Rusia primea cea mai mare parte a Ducatului Varșoviei și păstra în continuare controlul asupra Finlandei (care fusese anexat de la Suedia în 1809 și asupra căruia rușii au exercitat controlul până în 1917).
Prusia a primit 3/5 din Saxonia, părți ale Ducatului Varșoviei (Marele Ducat al Posenului), Danzigul și Renania/Westfalia.
A fost creată Confederația Germană formată din 39 de state din fostele 300 de state ale Sfântului Imperiu Roman sub conducerea împăratului Austriei. Doar părți ale teritoriului Austriei și Prusiei au fost incluse în Confederație.
Țările de Jos și Țările de Jos de Sud (aproximativ teritoriul Belgiei contemporane) au fost unite într-o monarhie, Regatul Unit al Țărilor de Jos, cu un rege din Casa de Oranje-Nassau.
Pentru compensarea pierderilor casei de Oranje-Nassau a teritoriilor Nassau în favoarea Prusiei, Regatului Unit al Țărilor de Jos și Marele Ducat al Luxemburgului urmau să formeze o uniune personală sub casa de Oranje -Nassau, cu Luxemburgul (dar nu și Țările de Jos) parte a Confederației Germane.[29]
Pomerania Suedeză, cedată Danemarcei cu un an mai înainte la schimb cu Norvegia, a fost cedată de danezi Prusiei. Franței i-a fost retrocedată de către Suedia Guadelupa în schimbul plății casei regale suedeze a unor rate anuale (Fondul Guadelupa – Guadeloupefonden)
Neutralitatea Elveției a fost garantată.
Hanovra a cedat Ducatul Lauenburg în favoarea Danemarcei, dar a primit în schimb fostele teritorii ale Diocezei de Münster și Frislanda de Est din partea Prusiei și a fost transformată în regat.
Au fost recunoscute câștigurile teritoriale (sau cea mare parte a acestora) ale Bavariei, Württembergului, Badenului, Hesse-Darmstadtului și Nassaului în timpul reorganizărilor din 1801–1806. Bavaria a preluat controlul asupra Rhenish Palatinate și asupra unor părți ale Ducatului Würzburg și Marelui Ducatului Frankfurt. Hesse-Darmstadt, după ce a cedat Ducatul Westphalia în favoarea Prusiei, a primit la schimb Rheinhessen și orașul său capitală, Mainz.
Austria a recăpătat controlul asupra Tirolului și Salzburgului, asupra fostelor provincii din Iliria și a districtului Ternopil (cedat de Rusia). De asemenea a primit teritoriile Lombardiei și Veneției din Italia și Ragusei în Dalmatia. Fostul teritoriu austriac din sud-vestul Germaniei a rămas sub controlul Baden-Württembergului. În plus, a fost pierdută Țările de Jos austriece.
Prinții casei de Habsburg au recăpătat controlul asupra Ducatelor Toscanie și Modenei.
Statele Papale au rămas sub stăpânirea papei, iar granițele anterioare au fost restabilite, cu excepția Avignonul și Comtatul Venaissin, care au rămas parte a Franței.
Britanicilor li s-a confirmat controlul asupra Coloniei Capului în sudul Africii, a insulelor Tobago și Ceylon și a altor colonii din Africa și Asia. Alte colonii, printre cele mai importante fiind Indiile de Est Olandeze și Martinica, au fost retrocedate vechilor stăpâni.
Regele Sardiniei a recăpătat controlul asupra Piemontului, Nisei, Savoiei și Genova (punând capăt existenței unei republici efemere).
Ducatele Parma, Piacenza și Guastalla au fost cedate lui Marie Louise, soția lui Napoleon Bonaparte.
A fost creat Ducatul Lucca pentru casa de Bourbon-Parma, care avea să dețină controlul și asupra Parmei, după moartea ducesei Marie Louise.
Regele Siciliei, membru al casei Bourbon, Ferdinand I, a reprimit controlul asupra Regatul de Neapole, după ce Joachim Murat, regele instalat de Bonaparte, l-a sprijinit pe Napoleon în cele 100 de zile și a declanșat un război împotriva Austriei.
Comerțul cu sclavi a fost condamnat în mod oficial.
A fost garantată libertatea navigației pe mai multe râuri, cele mai importante fiind Rin și Dunărea.
Actul final a fost semnat de reprezentanții Austriei, Franței, Portugalia, Prusiei, Rusiei, Suedia-Norvegia și Regatul Unit. Spania nu a semnat tratatul, dar l-a ratificat în 1817.
Răspuns:Franța își vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789; în plus, avea obligația de a plăti despăgubiri de război și de a primi trupele străine care să staționeze pe teritoriul ei;
- Regatul Unit al Țărilor de Jos reunește Provinciile Unite și Țările de Jos Austriece și trebuie să constituie o barieră utilă împotriva deșteptării dorințelor franceze de expansiune;
- Regatul Prusiei câștigă, la vest, Westfalia și Renania, iar în est, Pomerania, și devine unul dintre membrii cei mai importanți ai Confederației Germane;
- Austriei i se restituie teritoriile pierdute, Tirolul, Salzburgul, până la Bavaria, și primește provinciile ilirice, Lombardia și Veneția; poziția sa se consolidează prin venirea pe tronul Toscanei a arhiducelui Ferdinand, iar în ducatul de Parma, a Mariei Luiza, a doua soție a lui Napoleon I;
- Rusia obține 2/3 din Polonia, inclusiv Varșovia, constituite într-un un regat autonom al Poloniei, țarul Rusiei obținând și titlul de rege al Poloniei; Rusia mai obține Finlanda și i se recunoștea anexarea Basarabiei, răpită din trupul Moldovei, prin pacea ruso-turcă de la București (16 mai 1812);
- Regatul Unit a redobândit coroana Hanovrei, și-a menținut dominația asupra Coloniei Capului Bunei Speranțe, Maltei, Ceylonului, Insulelor Ionice și insulei Hellgoland; în plus, i se recunoaște suveranitatea asupra Gibraltarului
- în Spania și Regatul celor Două Sicilii, se produce restaurația Bourbon-ilor;
- Statele germane (38) vor fi reunite în Confederația Germană, condusă de o dietă federativă prezidată de Austria;
- Suedia primește Norvegia, ca urmare a sprijinului acordat alianțelor antinapoleoniene;
- Elveției i se recunosc independența și neutralitatea perpetuă.
SFANTA ALIANTA
Sfânta Alianță a fost o coaliție a Imperiului Rus, Prusiei și Imperiului Austriac, creată la inițiativa țarului Alexandru I și semnată pe 26 septembrie 1815, de cele trei mari puteri.
Explicație: