Question

motiv literar din poezia "De dragoste" de nichita stanescu

Answer 1

 Nichita Stănescu este unul dintre cei mai iubiţi poeţi moderni, apreciat de critica literară, cu opere traduse în aproape toată Europa. De la lansare, poetul a fost imediat remarcat datorită liricii originale, prima parte a operei sale fiind axată pe tema iubirii.

 

 

 

  Poet modern prin structură şi abordare, dar romantic prin natura poeziilor, Nichita Stănescu imaginează lumea ca metaforă, în care cuvintele se zbat între sens şi logică.

  Universul poetic este o îmbinare de iubire şi cuvinte: “Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase“. O iubire comunicată prin elemente ale naturii – stele, vânt, cer, nori, copaci (de parcă întreg universul pulsează în el, cel îndrăgostit) şi o comunicare menită a transmite sentimente de iubire.

 

  Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
  înainte şi înapoi,
  şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
  repetau, într-un vârtej aproape văzut,
  structura materiei, de la-nceput.                          Poveste sentimentală

 

  Poetul nu aşterne iubirea în versuri pentru ea, femeia, ispita, ci pentru ideea de femeie. El nu trăieşte o poveste de dragoste, ci adoră ideea de iubi şi de a fi îndrăgostit. E mai mult de o dragoste fizică, e o dragoste generatoare de noi sensuri, avem de-a face cu o nouă viziune a sentimentelor.

 

  Ea era frumoasă ca umbra unui gând.

  Între ape, numai ea era pământ.                          Evocare

 

  Iubirea e inundată de cuvinte-idei ucigător de vibrante, o dragoste a simţurilor şi totuşi cerebrală.

 

  Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
  sub cortul adormiţilor gutui
  şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea, 
  văzduhul serii mi-ar părea căprui.                          Lună în câmp  

 

  Poetul îşi exprimă sentimental de iubire prin referire la reacţiile universului înconjurător vis-à-vis de acea iubire, “mereu dureroasă, minunată mereu”.

 

  Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
  Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
  douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
  una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
  una foarte de sus, aproape ruptă
  în înfrigurata, neasemuită luptă
  a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.                  Ce bine că eşti

 

 

  Universul liric stănescian este plin de simboluri, în care verbul „a fi” încremeneşte. Timpul se consumă tragic şi consumă iubirea, în acelaşi timp.

 

  Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume, 
  unul spre celălalt, şi-atât de iute,
  că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
  şi ora, lovită, se sparse-n minute.                        Îmbrăţişarea

 

  Iubirea nu este pasionala, ci mai degrabă conştientizată; atracţia feminină este mai degrabă atracţia sufletelor, în planul ideilor. Materia se schimbă în cuvinte, pentru ca apoi să devină necuvinte, pe care iubirea îşi construieşte esenţa.

 

  Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
  iau cuvintele şi le-nec în mare.
  Şuier luna şi o răsar şi o prefac
  într-o dragoste mare.                                         Emoţie de toamnă

 

 

  Iubirii i se atribuie un scop existenţial, capabilă a dezgheţa substanţa lumii, dezvăluind sensuri poetice nebănuite, surprinzătoare