Motivează, prin 2-3 enunțuri, că acestea-s personaje istorice, luând ca exemplu și alte trei personaje eroice din operele studiate povestea Scrisoarea a 3 de Mihai Eminescu
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Scrisoarea III” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, publicată pentru prima oară pe 1 mai 1881 în revista Convorbiri literare.
Poezia este structurată pe două părți: prima parte reprezintă trecutul glorios al ostașilor români în contrast cu falsul patriotism al contemporanilor. Partea a doua este o satiră la adresa societății contemporane poetului și a lipsei de patriotism al contemporanilor.
Tema poemului este demascarea falsului patriotism al contemporanilor în contrast cu vitejia ostașilor români din trecut. Poemul este o reprezentare epică a Bătăliei de la Rovine. Personajul principal din poezie este Mircea cel Bătrân.
SCRISOAREA III
Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limba
Ce, cu-a turmelor pășune, a ci patru ș-o schimbă,
La pământ dormea ținându-și căpătâi mana cea dreapta
Dara ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă.
Vede cum din ceruri luna luneca și se coboară
Și s-apropie de dansul preschimbat în fecioara.
Inflorea cărarea ca de pasul blândei primaveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tainuitelor dureri;
Codrii se informează de atâta frumusețe,
Apele-ncretesc în tremur străvezie lor fețe,
Pulbere de diamante cade lina ca o bursa,
Scanteind plutea prin aer și pe toate din natura
Și prin mandra fermecare sun-o muzica de șoapte,
Iar pe ceruri se înaltă curcubeele de noapte...
Ea, șezând cu el alături, mana fina i-o întinde,
Parul ei cel negru-n valuri de matasa se desprinde:
-Las' sa leg a mea viata de a ta... În bratu-mi vino,
Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele
Eu sa fiu a ta stăpâna, tu stăpân vieții mele.
Și cum o privea sultanul, ea se-ntuneca... dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum ca răsare,
Care creste într-o clipa ca în veacuri, mereu creste,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lateste;
Umbra lui cea uriașă orizontul îl cuprinde
Și sub dansul universul într-o umbra se intinde;
Iar în patru părți a lumii vede șiruri munții mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul și Balcanii seculari;
Vede Eufratul și Tigris, Nilul, Dunărea batrana-
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpâna.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Și corăbiile negre legănadu-se pe râuri,
Valurile verzi de graie legăna du-se pe lanuri,
Marile tarmuitoare și cetăți lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaș covor,
Vede tara lângă tara și popor lângă popor-
Ca prin neguri alburie se strevad și se prefac
În intinsa-mparatie sub o umbra de copac.
Vulturii porniți la ceruri pan' la ramuri nu ajung;
Dar un vânt de biruință se pornește indelung
Și lovește rânduri, rânduri în frunzișul sunator,
Strigate de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creștea ca marea tulburata și înaltă,
Urlete de bătălie s-alunga dupăolalta,
Însă frunzele-ascuțite se îndoaie după vânt
Și deasupra Romei noua se înclină la pământ.
Se cutremura sultanul... se deșteaptă... și pe cer
Vede luna cum plutește peste plaiul Eschiser.