Question

Negru pe alb Rezumat Scrisoarea a 7-a ( Calipso ) Va rog frumos si daca se poate sa fie rapid ! Multumesc !

Answer 1

Știi că în anul 1821 a izbutit revoluția Greciei, și că ea își avu începutul la Iași. Precum în toate revoluțiile, asemene și în aceasta s-au făcut mai multe eccesuri, căci totdeauna pintre patrioți se vâră oameni de acei care caută a se folosi de orice tulburare. După stricarea eteriștilor la Drăgășani și la Sculeni, toate căpeteniile ce erau mai de omenie fugind care încotro, țările noastre rămaseră în prada birbanților. Iașul se pustii. Orășeanii bejănăriră în Bucovina și Beserabie, unde găsiră azil.

Tatăl meu cu mine, după ce am petrecut iarna în ținutul Hotinului, în vara anului 1822 ne-am dus la Chișinău, ca să ne întâlnim cu rude, prieteni, cunoscuți, refugiați ca și noi.

Era curios a videa cineva atunci capitala Beserabiei, atât de deșeartă și de tăcută, cât se făcuse de vie și de zgomotoasă. Plină de o lume de oameni care trăiau de azi pe mâine, care nu știau de se vor mai înturna la vetrele lor, acești oameni, mulțămiți că și-au scăpat zilele, se deprinseră cu ideea că n-o să mai găsească în urmă decât cenușă, și, neavând ce face altă, hotărâră a amorți suferința prin vesela petrecere, care cel puțin îi făcea a uita nenorocirea. De aceea, nu videai altă decât primblări, muzici, mese, intrigi amoroase.

În toată însă această soțietate de emigrați și de localnici, două persoane numai îmi făcură o întipărire neștearsă. Aceste erau un om tânăr de o statură mijlocie, purtând un fes pe cap, și o jună naltă fată, învăluită într-un șal negru, pre care le întâlneam în toate zilele la grădină. Aflăi că junele cu fesul era poetul A. Pușkin, acest Byron a Rusiei, ce avu un sfârșit atât de tragic. El fu ucis în duel de cumnatul său, iar tânăra cu șalul pre care toți o numeau greaca cea frumoasă, o curtizană emigrată de la Iași, numită Calipso.

Calipso îmbla tot singură. Numai Pușkin o întovărășea când o întâlnea la grădină.

Cum vorbeau ei (căci Calipso nu știa decât grecește și românește, limbi care Pușkin nu le înțelegea), nu știu. Se vede că 22 ani a poetului și 18 ani a curtizanei n-aveau trebuință de mult înțeles.

Pușkin mă iubea, și găsea plăcere a-mi îndrepta greșalele ce făceam vorbind cu el franțozește. Câteodată șădea și ne asculta oare întregi pre mine și pre Calipso vorbind grecește; apoi începea a-mi recita niscai versuri de a lui pre care mi le traducea.

Dar după o lună, m-am dus din Chișinău, și în primăvara anului 1823 m-am înturnat în Moldavia, fără să mai văd pre Pușkin, și fără să mai aud de greaca cea frumoasă. Câteodată însă, când ceteam poeziile marelui poet rus, și mai ales Șalul negru, aceste versuri ce sunt un poem întreg făcute înadins pentru tânăra fată, îmi aduceau aminte de acea femeie cu chip îngeresc, și doream să știu ce se făcuse.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Într-o seară a lunii noiemvrie 1824 — era vicol și ploaie — la poarta monastirei Neamțu ajunse un june om, care cerea voie să intre. Hainele lui erau străbătute de apă, și el semăna obosit de osteneală. Portarul îl primi și îl găzdui pănă a doua zi când, după cererea sa, îl conduse dinaintea starețului. El arătă că, fiind un tânăr străin și orfan, voiește a se călugări. Starețul îl rândui spre ascultare la un bătrân sehastru ce locuia afară de monastire, în munte, unde el petrecu trei ani în cea mai mare cucerie și umilință. Într-o dimineață, chemând sehastrul pre ucenicul din chilioara de alături, și văzând că nu-i răspunde, se duse ca să vadă ce face, dar îl găsi dormind de — somnul cel vecinic.

Când erau să-l îngroape, se găsi pe pieptul lui o hârtie în care scria aceste:

„Greșit-am, Doamne! Păcătuit-am, Doamne! și nu sunt vrednică a mă uita la cer; dar covârșească îndurarea ta mulțimea fărădelegilor mele! Doamne! miluiește și iartă pre păcătoasa Calipso!”

Tidva grecei cei frumoase am văzut-o în catacombele monastirei.