Nici nu se oprise trenul, că Olguţa și sărise iute de pe scară, [...] cum sărea și dimineaţa din pat pe covoraș.
— Vai, Olguţa! vrei să mă îmbolnăvești? ţipă doamna Deleanu, alergând spre ea. [...]
În urma Olguţei se coborâră bagajele, [...] apoi domnul Deleanu [...]; după el, cu mișcări liniștite și ochi mari [...], privind și respirând vacanţa, Monica.
— Îţi pare bine că ai venit la noi, Monica? o întâmpină doamna Deleanu, luând-o în braţe [...].
— Da.
Pălăria de pai, cu boruri rotunde și panglică neagră, [...] îi alunecă pe spate, atârnându-i de gât. Doamna Deleanu surâse părului descoperit: era auriu
[...].
— Pfuuu! izbucni Olguţa, dând cu ochii de Dănuţ.
Șopti ceva la urechea Monicăi.
— Pfuuu! pufniră amândouă.
Deșteptat din posomorală și uitare, Dănuţ o măsură pieziș pe sora lui. [...]
Între timp, doamna Deleanu se urcase în trăsură.
— Bine, da’ cu mine nu vine nimeni?
— Eu, tante Alice, se oferi Monica. [...]
Picioarele Monicăi nu ajungeau până la podeaua trăsurii; atârnau. Totuși, nu și le legăna. [...] Și mâinile Monicăi pluteau liniștite pe genunchii împreunaţi. Numai vârfurile degetelor se ridicau uneori... și iar se lăsau, și iar tresăreau de emoție...
[...] Monica avea abia zece ani și purtase de trei ori haina de doliu, pe care copilăria ei o îmbrăcase acum pentru ultima oară, fiindcă de acum înainte nu mai avea pe nimeni... Rochia neagră, pentru moartea bunicii, i-o făcuse doamna Deleanu...
— Monica, ce culoare îţi place ţie mai mult?
Ochii fetiţei priviră grav pe doamna Deleanu. Prinzând privirea îndreptată asupra rochiţei de doliu, își plecă genele negre pe ochii de miere brună. [...] Lacrimi mari îi alunecară de-a lungul feţei... Mânuţele ei strânseră rochiţa ca pe o păpușă primejduită.
— Pui mic, pui mic, n-am vrut să te supăr!
Îi luă capul mâhnit pe genunchi,
pentru a-i murmura descântecul cu vorbe dulci, inventat pentru durerile copiilor și-ale îndrăgostiţilor. [...]
— Iartă-mă tante Alice, n-am să mai fac!... Îmi place albastrul, șopti Monica. [...]
Drumul de foșnete și de miresme ducea spre cerul apropiat − cu părul auriu, cu obrajii palizi, cu cozile pe spate, cu mâinile împreunate − pe Monica.
Realizați caracterizarea Monicăi in cel putin 200 de cuvinte. URGENT!!!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Monica este o fata timida si dulce . Era cuminte. Doar o copila de abia zece ani . Avea parul ca aurul cu obrajii palizi cu o palarie de paie cu boruri rotunde.Era scunda atat de scunda ca nu-i ajungeau piciorușele la podeaua trasurii , dar nu le lagana o dulceata de copil. Avea niste ochii profunzi ,nu mai purtase rochia de doliu pana atunci decat de trei ori ,nu era prea fericita caci ramasese singura .. E o copila educata daca se poate sa nu isi arate tristețea . Dar cat de puternică incearca sa fie in inima ei zace multa tristete si amar .
Răspuns:
Personajul Monica din opera "la medeleni volumul 1" de ionel teodoreanu este creionata in text prin mijloace directe adica naratorul o caracterizeaza si mijloace indirecte prin gesturi.
Citatul ce ne arata mijloacele directe este " Cu parul auriu, cu obraji palizi, cu cozile pe spate, cu mainile impreunate" iar citatul ce ne arata mijloacele indirecte este " Ochi fetitei privira grav pe doamna Deleanu si manutele ei stransera rochita ca pe o papusa primejduita".
Sper ca te-am ajutat! Succes!
Explicație:
1