nicusor pronunța gresit sau se exprimă cu dificultate .de ce
Răspunsuri la întrebare
Dislalia este o tulburare de pronunţie ce constă în imposibilitatea emiterii corecte a unuia sau mai multor sunete izolate sau în combinaţii fluente în timpul vorbirii şi constă în deformarea, substituirea, omiterea sau inversarea anumitor sunete în vorbirea spontană şi cea reprodusă.
Etimologic, cuvântul dislalie provine din grecescul ,,dys’’, care înseamnă greu, dificil şi ,,lalein’’, care semnifică a vorbi. Dislalia este cea mai răspândită formă a tulburărilor de pronunţie.
Dislalicul nu prezintă dificultăţi în înţelegere şi în exprimare, ci doar dificultăţi de realizare sonoră. Vorbirea dislalicului reprezintă o abatere de la normele de articulare a limbii.
Dacă la copilul antepreşcolar tulburările de pronunţie nu constituie semnale de alarmă, la cel preşcolar este necesară intervenţia logopedică, pentru a nu se ajunge la formarea şi stabilizarea unor deprinderi deficitare de pronunţie. Dacă înainte de vârsta de 3-4 ani dislalia are o natură fiziologică, fiind determinată de nedezvoltarea suficientă a aparatului fonoarticulator şi a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii, după această vârsta acestea devin suficient de dezvoltate pentru a putea realiza o pronunţie corectă, manifestarea dislaliei denotând existenţa unor cauze nocive.
Sunetele cele mai afectate sunt cele care apar mai târziu în vorbirea copilului necesitând o modulare şi o sincronizare mai fină din partea componentelor aparatului fonoarticulator; este cazul vibrantei ,,r”, siflantelor ,,s”, ,,z”, africatelor ,,c”, ,,g”, ,,ţ” şi şuierătoarelor ,,ş” şi ,,j”.
Atunci când dislalia nu este însoţită şi de alte deficienţe, integritatea funcţiilor limbajului se păstrează, şansele corectării fiind mult mai mari.