„Nu mersesem niciodată pe bicicletă, nimeni dintre copiii din spatele blocului nu avea – și nici nu visa să aibă – un lucru atât de scump și de prețios. Să te menții pe cele două roți cu spițe strălucitoare mi se părea un fel de levitație*, o scamatorie, ceva imposibil pentru un om obișnuit. Îmi doream cu ardoare, pe când mă jucam în Parcul Circului, sărind de pe-o bancă pe alta, nu să am bicicleta mea, dar măcar să se mute-n blocul nostru un copil cu părinți bogați, care să aibă una. Poate că el ne-ar fi-mprumutat-o și nouă din când în când...Cum ar fi fost să mă sui în șa și să-i dau drumul, pedalând, în josul aleii? Cum m-aș fi menținut în aer pe barele subțiri de metal? […]
Abia vara următoare aveam să-ncalec prima oară o bicicletă, într-o zi de vacanță în care-am fost imposibil de fericit […]. Mergeam cu mama prin Herăstrău, traversasem cuvaporașul pe malul celălalt, uitându-mă cum se răsfrânge-n lac Casa Scânteii, pe care o visam atât de des, care pentru mine era clădirea cea mai majestuoasă din lume, și ne plimbam acum, de mână, pe nesfârșitele alei cu arbuști ornamentali. Pe pajiști, câte-un păun cu capul albastru lucios, făcând ape la fiecare mișcare, își înfoia deodată coada cu ochi strălucitori, semicerc enorm de culori metalice, întinse una-ntr-alta. […] Mergeam să ne dăm în roata mare, pe care o zăream deja la orizont, rotindu-se lent chiar lângă silueta de castel avântat a Casei Scânteii. În drum spre ea am depășit gherete de dulciuri și răcoritoare, vânzători de vată de zahăr tot învârtind bețigașul în cazanul lor nichelat, standuri de tras cu pușca în figurine mișcătoare... În mijlocul unui maidan pustiu, nisipos, la o margine de lume, am văzut deodată o bicicletă. A fost ca o viziune bruscă și strălucitoare, mi-a oprit inima. Căci bicicleta stătea-n picioare, ținută de-o bară care-o ancora de un stâlp. […] Am alergat acolo târând-o pe mama după mine. Paznicul, în cea mai ponosită uniformă vișinie, care răspundea și de niște călușei cu cai ciobiți și mâzgăliți, ne-a luat banii și, în sfârșit, m-am putut sui în șa.
Bara lungă de câțiva metri făcea ca bicicleta să se-nvârtă-n cerc în jurul stâlpului din mijloc,ca un cal priponit. Era minunat, nu mă puteam răsturna, și pedalam, în fine, ca-n visele mele!
„De douăzeci de ori”, ne spusese paznicul, așa că m-am învârtit, numărând până la douăzeci, și-apoi am mai vrut o dată, și am plătit încă douăzeci de ture, dar a treia oară bărbatul […] i-a spus mamei: „Poate să se-nvârtă cât vrea, că tot nu mai vine nimeni la ora asta.”Și m-am învârtit acolo la nesfârșit, sub cerurile tot mai roșietice, o tură după alta, și alta, și alta, până când s-a-nnoptat, protestând de fiecare dată când mama se-apropia ca să mă oprească, […] galopând mai departe în cercul îngust în care levitam fericit, la un metru deasupra pământului, simțindu-mă (ironie-a sorții pe care-o știm cu toții atât de bine!) mai liber ca niciodată...
A trebuit ca, la capătul multor ore, mama să mă smulgă de pe bicicletă, căci se-ntunecase de tot și rămăseserăm singuri în pustietatea Herăstrăului tăcut. Păunii se suiseră pe crengile copacilor și, din când în când, țipau de-acolo sfâșietor. Astăzi mă văd de multe ori, înainte de-a adormi, cum eram în acea seară adâncă: un copilaș făcând cercuri nesfârșite pe-o bicicletă grea și ordinară, în pustietatea sinistră a marelui parc. N-am avut niciodată o bicicletă a mea, nici în copilărie, nici mai târziu, până azi.”
Trebuie să fac rezumatul la acest text, vă rog să mă ajutați!
DAU COROANĂ!!!!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Sa te ajut!
Textul este la persoana I ceea ce arata, ca autorul isi povesteste un mic segment din copilarie. Intr-adevar iti dai seama imediat, deoarece copil fiind, isi dorea sa aiba propria lui bicicleta pe care sa pedaleze, dar era un lucru prea scump si pretios pentru el deoarece parintii nu erau atat de bogati ca ai altor copii.
In plimbarile impreuna cu mama sa prin Herastrau unde sunt descrise cu ochi de copil edificiile importante ale vremii - Casa Scantei -, dar si imagini de demult ale Herastraului de alta data, copilul are ocazia sa incalece pentru prima data o BICICLETA!
Incantat la culme, a vazut bicicleta care era elgata de o bara metalica si pe care o incalecai si te roteai in cerc, tragandu-si mama si rugand-o sa plateasca cei 20 de lei celui care o avea in custodie.
Dupa prima tura in care isi descrie fericirea si uimirea, copilul mai primeste din partea mamei inca o posibilitate de a pedala acea bicicleta. Sentimentele de bucurie si fericire sunt desrise ca si cum tu insuti ai fi pe acea bicicleta, pedaland la nesfarsit!
Dupa multe ore de invartit in cerc in parcul care deja devenise pustiu, autorul subliniaza ca in copilarie nu a avut o bicicleta propriedecat mult, mult mai tarziu.
Explicație: