Question

Numeste tipuri de activitate economica din orasele medievale

Answer 1

Periodic suntem bombardaţi, prin emisiuni gen Naşul şi Dan Diaconescu în direct, sau prin publicaţii distribuite la chioşcurile de ziare, cu istorii revanşarde, menite a “aduce lumină” asupra “adevăratei noastre istorii”. Diverşi “specialişti”, în fapt ingineri, generali în rezervă şi profesori de matematică se erijează în iluminatorii patriei şi păstrătorii “adevărului istoric”. Cum ar trebui să ne simţim noi ceilalţi, istoricii profesionişti, noi cei ce profesăm falsul? Cei care am absolvit o facultate în care am îngurgitat informaţii false, am predat prin şcoli şi universităţi falsuri ştiinţifice, ne-am şlefuit lucrul cu falsul în masterate şi am transpirat ani de zile, am strâns cureaua, căci ştiinţa cere sacrificii, scotocind prin arhive şi documente, am petrecut zile şi nopţi citind pentru a ne defini o viziune istorică în concordanţă cu spaţiile istoriografice avansate, totul pentru a duce la bun sfârşit doctorate în istorii false?În 10, 20, poate 30 de ani, viaţa noastră s-a exprimat printre cunoştinţe istorice, descoperiri arheologice, relicve, documente pe care am încercat să le interpretăm aşa cum ne dictează standardele profesionale şi experienţa pentru a reface universul unor epoci apuse. Deloc plăcut este atunci când nişte neica nimeni pe tărâmul expresiei istorice, nişte diletanţi ce nici măcar nu îşi conştientizează condiţia, apar cu asemenea complexe de superioritate, de dumnezei ai „adevărului istoric”, trimiţându-ne la colţul ruşinii pe noi ce conjugăm „falsul”. În linii mari, aşa-zisa „istorie adevărată” a acestor corifei ai luminii se clădeşte pe un pretins patriotism (căruia îi vedem şi părţile bune) împins la extrem, pe credinţa că noi românii, daci sau ce om fi noi, suntem buricul pământului, civilizatorii universului şi păstrătorii luminii vieţii, morţii şi reînvierii, şi, nu în ultimul rând, pe raportarea antagonică la istoricii adevăraţi, fideli profesionalismului pe care ştiinţa căreia i s-au dedicat îl impune. Acei istorici care interpretează izvorul istoric până la epuizare, atunci când situaţia o cere, dar care nu încep după aceea cu „argumente logice”, în fapt nişte speculaţii aberante unde „dacologii” noştri se simt atât de în largul lor…Reţeta domniilor lor este simplă: X profesor universitar din America (deci nu de oriunde), doctor în trei domenii, personalitate giga-celebră de care nu a auzit nimeni în afara acestui cerc al „iniţiaţilor” găseşte la el în pivniţă un codex conţinând 142 de enigme şi 7102 caractere grafice. Un alt mega-specialist, din Franţa (nici el de ici, de colo), stră-strănepotul lui Champollion, îl traduce, rezultând de aici o turnură de 180 de grade a tot ceea ce am învăţat noi, ignoranţii, de la părinţi, profesori, societate, bibilografii şi din experienţa proprie. Civilizarea lumii a pornit de pe plaiuri carpatice, strămoşii noştri, pelasgii (!), i-au învăţat de locuitorii Italiei să umble în două picioare, să vorbească şi să scrie (probabil şi să facă dragoste); din păcate i-au învăţat şi să ţină sabia în mână, astfel că, mii de ani mai târziu, urmaşii celor învăţaţi, în loc să fie pururea recunoscători, au pornit război ticălos de jaf şi cotropire împotriva urmaşilor profesorilor lor, urmaşi care între timp au uitat să scrie. Ba nu, nu au uitat, dar aveau un tabu legat de scriere! De unde ştim că aveau un tabu? Cum de unde, pe baza unor deducţii logice! Demonstraţi că nu e aşa!În linii mari, la baza acestei “paradigme” stă teoria lui Nicolae Densuşianu, aşa cum e expusă ea în Dacia preistorică (1913), despre puterea, inteligenţa, forţa şi abnegaţia locuitorilor plaiurilor mioritice de dinainte de Mioriţă, adică din vremea “ante-istorică”, poate imediat “post-edenică”. Peste aceasta s-au mulat alte scrieri istorice plămădite în regim de revelaţie, complexe de superioritate naţională din vremurile epocii de aur şi expectoraţii ale unor curioase frustrări ale prezentului. Dacă în privinţa “produselor istoriografice” ale deceniilor trecute găsim şi argumente pentru a le înţelege şi a le discuta astăzi sine ira et studio (dacă e să folosim o expresie dacă), în privinţa unor elucubraţii ale contemporaneităţii nu mai putem fi la fel de îngaduitori!