O compunere cu titlul : Întâlnire cu eroul meu
Răspunsuri la întrebare
Inca de cand eram mica am admirat-o pe Simona Halep. De fiecare cand are un meci important sau mai obscur eu i-am tinut pumnii.
Stiu ca in viata vezi sau intalnesti persoane care iti sunt ori simpatice din prima clipa ori antipatice, fara niciun motiv real.
Prima data cand am vazut-o live a fost la Bucuresti, cand am obtinut doua bilete pe locurile cele mai incomode din intreaga tribuna. Nu am vazut nimic atunci ci doar am trait mediul simtind vibratiile si reactiile celorlalti spectatori. Atunci a pierdut destul de urat in fata unei jucatoare americane dar ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca, chiar daca a pierdut acasa, toti au aplaudat-o si aclamat-o ca si cum ar fi castigat turneul. Inca de cand nu era atat de cunoscuta, farmecul ei i-a vrajit pe romani si au vazut in ea o noua stea care avea sa straluceasca pe bolta destul de saraca a sportului romanesc.
Momentul care m-a marcat cel mai mult a fost insa scurta intalnire cu ea din aeroport. Chiar daca intre timp a devenit cunoscuta in toata lumea nu si-a pierdut sinceritatea din privire si zambetul de pe buze.
Intamplator m-am pus langa ea pentru ca nu erau alte locuri libere si cand am intrebat-o ce ora e, am inghetat cand am vazut pe cine am langa mine. Privind retrospectiv cred ca as fi putut sa ii spun multe lucruri inteligente, dar atunci pur si simplu am inghetat. Am spus un multumesc si cu greu mi-am facut curaj sa ii cer un autograf. Ea a zambit fericita ca da, imi scrie cu drag o dedicatie, doar ca nu are nici hartie si nici pix si a inceput sa rada. Ca e mai frumoasa in realitate decat la televizor stiam dar nu mi-am inchipuit ca atunci cand rade poate opri lumea-n loc. M-am indragostit la prima vedere. Am rascolit prin bagaj si am gasit o pereche de ochelari de innot si un marker pe jumatate uscat. Ea mi-a spus ca daca ma bag in apa se sterge scrisul si m-a intrebat daca nu am altceva. Inca buimacit i-am raspuns ca nu, nu mai am altceva dar ca sigur nu ma voi baga in apa cu cei ochelari, ci ii voi pune la loc de cinste.
Mi-a scris asa cum a putut, Pentru Radu, cu drag de la Simona si mai jos s-a semnat. Apoi plictisindu-se, a incercat sa intre in vorba cu mine abordand diverse subiecte dar mintea mea pur si simplu s-a blocat. Probabil a crezut ca am vreo problema si m-a lasat in pace. Si-a pus castile in urechi, s-a lasat putin pe spate si s-a refugiat in lumea ei.
Intre timp mi-am auzit numele in difuzoare. Domnisoara ma chema de urgenta la poarta 6. Am pierdut avionul si implicit excursia, dar chiar daca nu am ajuns la destinatie am cel mai frumos suvenir din lume: autograful eroului meu: Simona!