o compunere cu titlul la scoala si sa relatezi o intamplare din viata ta de elev , si sa raspunzi la intrebarile: unde si cand se petrece intamplarea ? cine participa la intamplare ? ce fapte sau petrecut? cum ai reactionat tu ? ce atitudine ai luat ? ce ai spus? cum sa finalizat intamplarea ? ce ai invatat din aceasta intamplare?
Răspunsuri la întrebare
❀ Bună!
Răspuns:
- TITLU: LA ȘCOALĂ
- INTRODUCERE
Zilele treceau repede, aducând cu ele primele cântări vesele ale păsărilor. Venise primăvara, iar natura renăștea puțin câte puțin, colorând cadrul pustiit de iarnă. Clasa noastră era luminată de razele soarelui și de zâmbetele noastre largi. În câteva zile avea loc Festivalul "Ghiocelul", pe care școala noastră îl organiza an de an.
- CUPRINS
Eram nerăbdători să aflăm care vor fi sarcinile pentru noua ediție. Știam că profesoara de pictură trebuia să aleagă un coordonator dintre noi. Competiția era mare, cum este întotdeauna într-o școală de arte. Nu-mi plăcea competiția, nu-mi plăcea jocul de orgolii pe care ea îl aducea în purtările oamenilor. Cedam, uneori ajungând în aceste jocuri, dar știam că nu e bine pentru nimeni. Profesoara de pictură mi-a întrerupt firul gândurilor, adresându-ne câteva vorbe:
-Dragii mei elevi, în câteva zile va începe festivalul! Trebuie să ne pregătim din timp, să fim organizați și să reușim să terminăm toate sarcinile până marți! În fiecare an, propun un elev, dar în acest an mi-aș dori să lucrați toți, împreună.
Nu prea înțelegeam cum ne puteam organiza toți, fiind diferiți, având opinii contrare și existând deja între noi diverse antipatii și simpatii. Rebeca deja se certa cu Radu și George nu-l aproba pe Tudor și tot așa. Tudor, care a fost coordonatorul nostru anul trecut, avea experiență și încerca să ne ghideze tot după planul său. Îi apreciam spiritul de lider, iar într-un moment de sinceritate, după ce i-am simțit lipsa două săptămâni cât a fost răcit, i-am spus-o. Totuși, nu vorbea niciodată cu mine mai mult decât credea el că e necesar. Mă întrista asta, pentru că poate îmi doream să-l înțeleg sau să-l cunosc mai bine. Însă, pe un om nu-l poți sili să fie sincer cu tine, așa că mi-am văzut de activitățile mele. Era un haos, mulți erau nemulțumiți că ei nu sunt băgați în seamă, că mereu trebuie să existe cineva care să domine situația. Își doreau să li se asculte sugestiile și să mai fie întrebați, din când în când, cum se simt. Pe toți ne solicita munca pentru realizarea festivalului, grijile cotidiene și multe altele, de fiecare știute. Eram supărați pe Diana că nu cooperează, iar când a scăpat trei găletușe mici cu vopsea pe jos o credeam doar ignorantă. După, am aflat că fratele ei era bolnăvior și avea grijă de el în fiecare noapte. La fel ne gândeam și în privința Anielei, care mereu avea ceva de comentat și se credea superioară. La un moment dat am vorbit cu ea și, de fapt, avea și ea grijile ei, dar nu își dorea să dezamăgească pe nimeni. Era un haos, dar lucurile cele mai clare doar în haos pot fi văzute. L-am văzut pe Tudor abătut, ne spunea tuturor, mut, că el se retrage și-i lasă pe alții. L-am întrebat cum se simte. A tăcut. L-am lăsat. A continuat să facă picturi și planșe frumoase pentru festival, ne-a încurajat și noi pe el. Însă, nu voia să vadă că nu doar el suferă sau a suferit, ci că o mai fac și alții.
Au trecut două zile și noi nu prea realizasem nimic... Când motorașul nostru nu se mai învârtea, Maria a scris pe tablă sarcinile pe care le aveam de făcut: să ilustrăm floricele colorate, să pictăm cireși înfloriți, să împletim ghirlande cu flori de hârtie și multe altele. Eu am susținut-o și am scris și eu ceva, apoi și alții au venit să scrie ideile lor. A pus fiecare câte o floricică în dreptul fiecărei sarcini și toți s-au mobilizat, încet, încet. Au cules sarcinile individual, în pereche sau în trei, patru, iar după ce terminau colorau floricica. Toți se simțeau utili, toți făceau ceva pentru ei și pentru festival. Aveam în vedere ce mai era de făcut, ce s-a realizat, ne felicitam reciproc, bucurându-ne că totul se datorează nouă. Lucrările au fost finalizate cu bine și, în cele din urmă, ne-am ajutat și la bine și la greu, culegând, probabil, cele mai frumoase flori de primăvară - realizările noastre. După ce ne-am liniștit și ne-am înșirat în clasă toate operele, am spus:
-Câte am realizat împreună! Mă bucur că am reușit să facem un festival pe care, în primul rând, noi nu-l vom uita prea curând!
Festivalul a avut un succes răsunător, iar lucrările au fost atât de apreciate de profesoara de pictură și de toți vizitatorii expoziției! Unii prezentau planșele expuse, alții aveau grijă de atmosferă, oferind prăjiturele și suc de portocale. Unii pictau la câteva planșe, iar invitații priveau fascinați procesul creativ.
- ÎNCHEIERE
Eu am privit, veselă, cum eram toți încântați, din nou, de proiectele personale și de cele făcute în echipă, așa cum era odată, în vremuri mai bune. Am învățat din această întâmplare că mereu competiția joacă un rol important într-o echipă, dar că nu ea trebuie să ne ghideze dacă devine toxică, ci trebuie să învățăm din urmele lăsate de ea că împreună suntem mai puternici și nu singuri.
