Question

O compunere despre o experienta cand am inceput scoala . Va rog cat se poate de rapid

Answer 1

Viaţa de şcolar este o experienţă unică, pe care atunci când o trăieşti nu o apreciezi la adevărata valoare, dar, mai târziu, privind înapoi cu nostalgie, realizezi frumuseţea clipelor petrecute în şcoală. Peste ani, întorcându-te în timp şi gândindu-te la începutul şcolii şi la fiinţă care ţi-a fost mamă şi prietena timp de patru ani, sufletul îţi este cuprins de emoţie şi inima îţi bate mai repede.
Pentru fiecare dintre noi, Doamna învăţătoare va avea întotdeauna un loc special în suflet şi în gând. Pentru mine va fi mereu oază de linişte şi pace sufletească, de bunătate, blândeţe şi gingăşie. Va rămâne mereu izvorul nesecat de sfaturi bune şi gânduri frumoase din care mi-am potolit setea de adevăr şi puritate. Doamna mea este un om deosebit pe care îl voi respecta şi admiră toată viaţa. Sunt cuvinte simple care vin din adâncul sufletului meu sincer de copil. Sunt gânduri adevărate pe care le împărtăşesc cu drag Doamnei învăţătoare la sfârşitul clasei a patra. Se încheie o etapă din viaţa mea de elev şi sunt pusă în faţa unei situaţii dramatice: despărţire de Doamna mea frumoasă şi bună.
Sunt convinsă că pentru fiecare elev, Doamna învăţătoare este fiinţa cea mai bună şi frumoasă din lume. Este normal să fie aşa pentru că suntem la o vârstă când nu cunoaştem minciuna şi răul din lume , vârsta la care cele mai importante fiinţe de pe pământ sunt părinţii şi Doamna învăţătoare. Suntem la vârsta când cele mai multe clipe din zi le petrecem cu Doamna învăţătoare. Lângă Doamna am învăţat să râdem şi să plângem, lângă Doamna am aflat ce înseamnă respectul de sine şi respectul faţă de ceilalţi, împreună cu Doamna am descifrat o parte din tainele vieţii de şcolar şi de om.
Mi-aduc aminte când eram în faţa şcolii şi mă ţineam de mâna cu mama. O doamnă blândă ieşi în faţa uşii.Nu era singură. Mai erau şi alte învăţătoare. Dar numai una era blând şi bună…….doamna mea.
Ea a început să strige copii unul câte unul…Deodată se aude strigând :
- Raicu Bianca !
Eram bucuroasă şi încântată. Ne conducea spre clasa. Înainte de a intra, liniştea cuprinse coridorul.Numai că, deodată se auzi scârţâitul usei……Toti am intrat in clasa. Eram foarte bucurosi cand am vazut-o si nu ne asteptam sa fie asa de frumoasa.Acolo fiecare ne-am gasit cate un loc unde ne asteptau manualele noi.Toti eram atrasi iar in clasa era o galagie de nedescris.
Anii au trecut iar acum suntem mari. Am trecut de clasa a-I-a, a-II-a, a-III-a si acum iatane aici….. ajunsi la sfarsitul clasei a-IV-a, mari si frumosi.
Printr-un ramas bun, am facut un banchet pe cinste la Durau, luandu-ne la revedere de la excursiile cu doamna invatatore. Acolo am petrecut o seara intreaga. A fost minunat. 
In cateva clipe va urma un moment dureros……clipa despartirii. 
Se spune ca « marile dureri sunt mute ». Eu nu cred ca, daca plangi, suferi mai putin. Rana din suflet, ramane la despartirea de un om drag. Rana din sufletul meu nu se va vindeca niciodata. Va ramane o durere permanenta despartirea de Doamna invatatoare.
Doamna ne-a invatat sa fim tari si sa luptam cu greutatile vietii. Mi-am propus sa nu plang, dar hartia pe care scriu este uda deja de atatea lacrimi. Cum pot sa nu plang, cand ma gandesc ca din toamna nu va mai intra pe usa clasei Doamna noastra cu zambetul bland si vorba calda. As vrea ca in toamna sa ma trezesc in ziua in care incepe anul scolar si sa aflu ca sunt clasa intai. As vrea sa raman mereu la varsta aceasta impreuna cu Doamna invatatoare.
Nu gasesc cuvinte mai frumoase pentru a descrie ceea ce gandesc si simt despre Doamna. Poate ca lacrimile mele vor reusi sa spuna acest lucru. Sunt sigura ca Doamna va vedea in lacrimile mele si ale colegilor mei toata dragostea noastra, tot respectul si toate gandurile bune......,extrage ce este mai important