O compunere despre o frunză de toamnă
Răspunsuri la întrebare
Simplă. Nimic deosebit, nimic ieșit din comun. Sunt miliarde. Toate arată identic și totodată diferit. Una este mai palidă, alta mai măslinie. Îmi amintește de om. Oare ce gândește frunza aceea, aceea care pică din copac în slow-motion? Știe că pentru mine nu semnifică decât o părticică neimportantă din lume? Sau știe măcar că eu exist, mă poate privi, mă poate compara cu ea? Probabil că nu se gândește la nimic. Doar stă o vreme agățată de un copac, apoi se lasă în voia vântului, în voia sorții. Doar n-o să refuze porunca zeiței Fortuna. În ochii inexistenți ai unei frunze care cade, totul e, de fapt, simplu. Ea nu se gândește că a căzut din pricina vreunui ghinion. Își acceptă soarta, deoarece așa trebuie să facă. Ce bucățică supusă din lume! Aici nu mai seamănă cu omul. Da, și omul veștejește, dar dorința inerentă de a fi stăpân pe propria soartă – niciodată. Tocmai a atins pământul. Mi-aș dori să pot fi frunză.
titlu:prima frunza uscata de toamnă
Explicație:
Aceasta frunza era foarte deosebita de celelalte.Prietenele ei frunzele,erau mult mai diferite decât ea. Ea era prima frunza de toamnă ,uscata,toate celelalte frunze se mirau de ea și se râdeau de faptul cum arată.Pana ântro zi când roua dimineții se așezară pe ele și le gadilara așa că ele observară că sunt mult mai diferite că de obicei.Ele asi dădură seama că și ele erau la fel cum a fost și frunza de care ele râdeau odată.sfarsit.