Question

o compunere despre o intamplare in lumea zmeilor :*

Answer 1

  Acum mult timp in urma, nespus de mult, intr-un loc in care soarele rasare numai o secunda pe an, un loc aflat nici prea aproape, nici prea departe de capatul pamantului se gasea intins de-a lungul unui pod mestesugit din pur cristal pe deasupra unei prapastii ce nu-si gasea in ochiul omului o bucata neabrupta, castelul a trei zmei tineri. 
   Ei isi duceau zilele singuri in pustiul piustiului deoarece ai lor parinti dusi fusesera rapusi de dintii rabdatori ai timpului. Nascuti din o suta in o suta de ani primii doi dintre cei trei zmei isi gaseau dupa cum le era obiceiul rost in a lor viata de zi cu zi prin a se duce la vanat. Astfel, cel caruia ii ramanea in grija intreg palatul era mezinul. Insa, acesta nu se supara, ci ii facea cu atat mai mare bucurie ca are si el ceva de facut.
     Intr-o dimineata cand fratii lui erau plecati, in timp ce se intrepta spre gradina, auzi trei ciocanituri de usa asa ca si bataia de cioc a ciocanitoarelor. Mirat se intoarse din drum cu pasi mari intreptandu-se spre usa. Curios ii mai era gandul cu privire la cine ar putea sa vina in golul pustiului chiar la usa lui?
     Deschizand-o pe pavajul rece ca gheata vede o tanara cu parul roscat si ochii albastrii chemandu-i din asteptare. Vazand acesta, tanarul zmeu ii spune:
  -Ce te aduce prin aceste locuri, tanara domnita, aici, la acest lacas de la capatul pamantului?
  Ochii i se marira de parca n-ar mai fi auzit glas de fiinta de ani de zile, iar de vorba nicidecum nu-i ducea, deoarece linistea o mentinea. A stat acolo in picioare fara sa spun nici macar un sunet timp de o ora, timp de doua, pana in noua  zmeul ii mai spuse o vorba vazandu-se asa.
 - Tu copila, glas nu ai, ori urechile sunet nu-ti aud?
 Auzind acestea fata dadu din cap in semn de aprobare. Realizand ca ea glas nu are, ii aduse condei si foaie. Luandu-le aceasta numaidecat incepu intamplarea sa si-o scrie. 
   Ea, ca si el defel, provenise dintr-un loc indepartat al carui nume nu cred ca e de mentionat. Acolo ea traise ani de zile, dar cand ultimul membru al familiei ii pierise se decise sa plece spre a-si gasi un rost in viata.
   In drumul ei pana la acest palat, dupa cum scrisese ea, se intalni cu tufis de trandafir  ce ocupa o tara intreaga. Observandu-i infatisare planta cu suflet de om hain o ceru de sotie, dar aceasta il refuza. Neacceptand esecul si totodata nedorind ca acesta sa cada in mainile altui barbat, trandafirul o intepase cu ghimpii sai in gat si o aruncase in pustiul pamantului. Otrava o facuse sa-si piarda glasul, iar acesta ar putea fi restituit numai prin pieirea  buruienii.
    Facandu-se mila de situatia ei, tanarul zmeu se decisese sa se duca sa infranga buruiana rau famata. Luandu-si buzduganul lui credincios si mantaua plina de stele incuie casa lasand-o pe mana duhurilor ce o protejau necontenit. Drumul lor parca durase ani de zile la cat de liniste era, insa ajunsesera mai repede decat se asteptasera.
  Revazand-o pe plapanda domnita alaturi de tanar, mania in valuri de ghimpi si tipete de hiene turbate se revarsase. Harnic mezinul incepu sa spintece  kilometri intregi din bestia vegetala cu buduganul.Cu cat arunca mai mult cu atat furia inamicului crestea in valuri navalind imprejurimile inconjurandu-i. Atunci, zmeul scoase mantia, cuprinse tanara in brate acoperindu-se sub fasia de stofa din care in exterior incepea sa scuipe mii si mii de comete aprinzand foc mistuitor peste toate ramurile  trandafirului blestemat arzandu-l pana numai cenusa ramase din el.
    Salvati de nenoracire, ei observara ca ea isi recapatase graiul mult iubit. Ei, dar nu numai asta avea ea drag sufletului, ci si pe tanar cu care se si casatorise mai tarziu, dar restul este alta poveste.