Question

o compunere despre o veverita

Answer 1

Seara se apropie încet,iar soarele sfâșiat de durere se retrage plângând. Deși eram în mijloc de primăvară,pădurea mărturisea suferinta iernii. Natura întreaga pricepe ceea ce se intampla,iar sufletul ei încearca sa inveseleasca clipele de durere. -Dar cine ar putea fi vesela acum?se întreaba natura -Eu sunt vesela!răspunse zburdalnica veverita,cățărându-se sprintena într-un arbore. Cu o coada stufoasa,ochi mari si veseli,veverita parea o flacara jucausa ce disparea ca o naluca si iar aparea pe o alta creanga. Ajungând langa o ramura cu ghinde,veverita le prinse cu labuta,apoi începu sa ronțăie cu placere. Se furisă apoi prin desișul verde al copacilor,dupa care se desprinse de acolo într-un fag bătran. Natura intreaga urmărea ghemul de blanită roscata ce aluneca usor pe covorul moale de flori. -Cum îmveselești o clipă de tristete!rupse tacerea natura Zvârluga râse usor,dupa care privi spre cer.Se desprindeau deja din noapte înspăimântătoare primele raze de lumina. Veverita spuse atunci: „Nu vedeti?Cu mine,timpul trece mai usor...”Iar soarele zâmbi.