O compunere despre o zi de toamna tărzie.
Răspunsuri la întrebare
O zi de toamnă târzie
Cad frunze arămii în crestele copacilor, lăsându-i mai golași și triști ca niciodată. Cerul și-a pierdut albastrul de azur, iar soarele s-a ascuns sub dâmbii grei de nori cenușii. Păsările mai rătăcesc bezmetice ca niște umbre negre, căutându-și al lor cuib de înnoptare.
Din casă iese fumul negricios și în zare se împrăștie cu un miros tăios. Curând noaptea grea va apărea, dar soarele încă mai sclipește tremurând.
E o toamnă lungă, îmbelșugată cu coșuri mari de mere și pere, cu struguri frăgezii, mustind în cupe pline. Ogoarele sunt arate, iar oamenii își râd în bărbi că toamna cea târzie s-a instalat cu bine. Așa arată o zi când anotimpul roadelor își face apariția, când omul și natura își îmbrățișează firea, iar blânda monotonie se simte în oricine.
Toamna e frumoasă, bogată și înțeleaptă. Mai lasă o floare pe câmpie, stropi de rouă pură pe vițele de vie și totuși ea trece în grabă. Ea știe timpul ei. Doar omul și-o amintește ca toamna cea târzie.