Question

o compunere despre poezia departe de tine de Mihai EMINESCU!P.S va rog sa ma ajutati

Answer 1

Poezia Departe sunt de tine…, de Mihai Eminescu a apărut în revista „Convorbiri literare” din 1 martie 1878. Poezie a sentimentului timpului, cum susţine Dumitru Caracostea în Arta cuvântului la Eminescu, dar şi a interiorului şi iubirii nefericite. Singur în faţa focului, poetul are senzaţia enormităţii vide a timpului prezent: „Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, / Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit”, diferit de timpul umanizat, mai blând, mai duios al trecutului. Gândurile sunt toarse, lin iar amintirile cad în „picuri”, evocând chipul iubitei cu „ochii mari” şi „mâni subţiri şi reci”.   Paralela dintre fugarele momente fericite ale trecutului şi prezentul însingurat şi sterp îl conduce pe poet la acea filosofie a uitării şi neantului, care formează însăşi substanţa unei elegii ca Mai am un singur dor. Este în acelaşi timp şi un mod de a elibera eul prin ştergerea oricăror amprente temporale, de legăturile şi constrângerile unei existenţe aflată sub semnul efemerităţii şi suferinţei: „O! glasul amintirii rămâie pururi mut, / Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, / Să uit, cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult... / Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!”   Departe sunt de tine... adună într-un chip memorabil şi într-o albie unică mai multe izvoare ale lirismului eminescian: nostalgia şi regretul după iubirea trecută, timpul enorm-copleşitor, viaţa „lipsită de noroc”, uitarea şi disoluţia eului. Poezia este compusă în ritm iambic de 13 silabe - cel mai lung vers iambic eminescian este de 14 silabe - şi cu rimă aa. Versul mai lung şi monoton şi rimarea binară mai ales în combinaţii de vocale închise şi consoane surde (trăit-murit) dau poeziei un aer grav şi trist întrutotul potrivit stării de spirit a poetului. Cea mai expresivă este chiar rima finală, atât prin ineditul asocierii, smult-mult, cât şi prin rezonanţa sumbră, întunecată, subliniind sentinţa poemului: „Să uit, cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult... / Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!”.