O compunere despre un câine și un cocos în care sa folosesc i-a dat, i-a cerut, ia osul, ia un grăunte. Dă-i un titlu potrivit.
Răspunsuri la întrebare
Salut!
*****
De voie, de nevoie
Într-o bună dimineaţă, exasperată de circul pe care îl făcea cocoşul guraliv din ograda ei, o gospodină se gândi să-i ofere acestuia o medalie de tinichea vopsită cu imitaţie de aur, pe care i-o agăţă pe pieptul purtat cu semeţie în faţa orătăniilor curţii. I-a dat şi coteţul în subordine, precum şi o părticică de teren îngrădit, aşa, de vreo 2 metri pătraţi, să se ocupe cum consideră el de bunul mers al treburilor la găinuşele cele tinere şi fără experienţă. Plin de încântare, cocoşul alergă într-un suflet la câine, cel pe care-l detesta de atâta vreme, pentru că i se părea că prea i se fac mofturi degeaba.
- Ia un grăunte, zise către dulău cu aer superior. Fac cinste, m-a avansat gospodina în grad şi ia priveşte ce medalie lucioasă am, am şi terenuri, am palat şi chiar şi găinuşele tinere, o avuţie întreagă ...
Câinele nu păru aşa de interesat de tinichea şi nici de îngâmfarea pintenatului, aşa că-şi vedea liniştit de osul său primit recompensă de la stăpână pentru că păzea curtea cu străşnicie şi responsabilitate. Se întreba doar în sinea lui ... cu ce treburi aşa importante îl abordase cocoşul cel lăudăros şi bun doar de gură? Aşa că i-a cerut informaţii clare. Noul proprietar de coteţ holbă ochii şi îşi făcea un plan cum să ia osul fără să observe dulăul. Dar imediat înţelese că pe câine nu-l poate nimeni întrece în inteligenţă, aşa că dădu din aripi agitat, se împiedică şi se rostogoli de vreo două ori pe potecă, din neatenţie călcă într-un măr stricat şi plin de viermi şi fugi la stăpâna casei, să facă gălăgie că e de demnitatea lui să capete un os, ba chiar un os mai mare şi mai lucios, dacă se poate.
De voie, de nevoie, i se va da, ştia bine. Gospodina a cedat deseori insistenţelor. Ceea ce nu avea de unde şti era că ea tocmai puse la fiert nişte apă cu sare să pornească o supă de cocoş.