O descriere a unui peisaj de munte ( sa inceapa de departe, cer pana la aproape, zapada, furnici, etc)
16-20 randuri
dau coroana
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Privind spre cerul de un albastru adânc, zăresc cum se înalță muntele măreț, al cărui vârf este acoperit din când în când de norii plimbăreți și albi. Coborându-mi privirea mai jos, spre poalele sale, observ cum zăpada strălucește în lumina soarelui de după-amiază, acoperind și brăduții veșnic verzi.
Căsuțele satului abia se văd sub stratul de omăt, însă, soarele e puternic, razele aurii de primăvară făcându-și loc printre ele, topind ușor, ușor zăpada de la poalele muntelui. De pe băncuța de lemn meșterită de bunicul privesc minunatul peisaj. Sus, pe înaltul munte e încă iarnă grea, dar aici, iarna e pe sfârșite, micii ghiocei având deja capul scos afară din plapuma rece. Trag tare aer în piept și-mi umplu plămânii și sufletul de aer proaspăt, de natură, de frumos. Ușor, ușor, viețuitoarele mici ies din vizuini, din ascunzători și explorează pământul, în căutare de hrană, începând o nouă poveste. Mă ridic de pe bancă și înaintez prin zăpada umedă din curte, până la bradul bătrân, martor al sutelor de primăveri ca aceasta. Îmi lipesc mâna pe scoarța rece și dură, înălțându-mi privirea spre masivul Ceahlău. Nu există loc mai drag pentru mine ca muntele acesta, pe care am lăsat urme cu pașii mei, de mic copil. Parcă mă revăd urcând cu bunicul pe traseul spre cascada Duruitoarea, aflată sus, sus, mereu crezând că n-am să mai am suflu să ajung până la ea. Închid ochii și-mi aduc aminte de sunetul puternic al apei care coboară de sus, care se prelinge pe stânci, sunet mult așteptat, la auzul căruia puteam să spun ușurată de fiecare dată: "Ce bine! Aproape am ajuns!".
Îmi deschid ochii și îl privesc iar pe muntele copilăriei mele, munte al amintirilor. Aștept să se trezească bunicul și să-i șoptesc, ca în copilărie: "Bunicule! Fugim pe munte să culegem fragi?".