o legenda scurta la limba romîna PlZ
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Buna!
Explicație:
LEGENDA GHIOCELULUI
de Eugen Jianu
Fiecare floare din cele care există are ceva cu care să ne bucure.
– Eu, a întrebat ghiocelul, așa mic și slab cum sunt, ce bucurie pot face omului? Dar, iată, Iarna este în puterile ei. Peste tot e doar omăt. Într-o zi, mic, alb și plăpând, ghiocelul își sună vesel clopoțelul.
– Cine îndrăznește să mi se împotrivească? întrebă baba Iarna, scuturându-și cojoacele de nea și de țurțuri.
Se uită împrejur și zări ghiocelul.
– Tu erai? Am să te îngheț la noapte!, exclamă Iarna.
– Nu vă mâniați, babă Iarna și moș Omăt. Soarele mi-a trimis veste să mă arăt, răspunse ghiocelul.
Dar peste noapte, baba Iarnă și moș Omăt au chemat gerul în ajutor. A suflat și moș Crivăț.
– Unde ești, ghiocelule? N-ai înghețat? Mai cutezi să mi te împotrivești?
– Drept să vă spun, mi-a fost tare frig. Ba era să mă smulgă vântul. M-am pitit după un bulgăre de zăpadă.
Dacă și la noapte va fi tot atât de frig, am să mor înghețat, spuse cu tristețe ghiocelul. Soarele, auzind vorbele duioase ale ghiocelului, îi trimise în ajutor raze calde. Dis de dimineață, de sub plapuma de nea, au apărut o mulțime de ghiocei.
– Babă Ιarnă, moș Omăt, hai să ne jucăm de-a prinselea!, strigau veseli ghioceii.
Așa s-a dovedit ghiocelul mai tare decât Iarna, arătând că el este vestitorul primăverii. Dis de dimineață, de sub plapuma de nea, au apărut o mulțime de ghiocei.
Sper că te-am ajutat!
Cu mult timp în urmă, la începutul veacurilor, se zice despre culorile lumii că s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea că era cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai importantă, cea mai folositoare și cea mai iubită de oameni.
VERDELE luă cuvântul: “Uitați-vă la iarbă, frunze și copaci. În mod evident vedeți și voi că sunt cea mai importantă culoare. Sunt culoarea vieții și a speranței. Uitați-vă în jur și o să vedeți că sunt peste tot!”
ALBASTRUL zise: “Gândiți-vă la cer și la mare. Apa stă la baza vieții și fără mine nu ar exista cerul albastru. Fără mine nu ar putea exista nimic pe pământul ista!”
GALBENUL, auzind aceste cuvinte, râse și spuse: “Eu sunt luminos și cald, iar tu ești atât de serios! De fiecare dată când te uiți la o narcisă galbenă sau la o floarea-soarelui, zâmbești. Soarele, luna și stelele îs galbene. Frumusețea mea este atât de evidentă, încât oricine mă vede rămâne de-a dreptul uimit!”
PORTOCALIUL începu și el să se laude: “Eu sunt culoarea mâncărurilor sănătoase ce dau putere. Morcovul, portocala și dovleacul au multe vitamine. Și atunci când portocaliul umple cerul, la răsărit sau la apus, frumusețea me îi atât de evidentă încât toți se opresc să mă privească cu admirație și uimire.”
ROȘUL, auzind acestea, începu să strige cu gura mare: “Eu sunt conducătorul întregii vieți! Sângele este roșu și sângele înseamnă viață! Eu sunt culoarea pasiunii și a iubirii!”
VIOLETUL se ridică în picioare și vorbi, dând foarte mare importanță gândurilor sale: “Eu sunt culoarea imperiala a regilor. Oamenii puternici întotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii și a înțelepciunii.”
La sfârșit, cu o voce joasă și timidă, INDIGO-ul spuse: “Cu greu mă observați, însă, deși îs tăcut, fără mine nimic n-ați fi. Aveți nevoie de mine pentru echilibru, contrast și liniște interioară.”
Argumentele culorilor lumii au continuat, fiecare în parte lăudându-se, ridcându-se în slăvi și certându-se. Toate culorile considerau că reprezintă perfecțiunea întruchipată.
În timp ce se certau din ce în ce mai tare, un fulger puternic lumină cerul. Începu să tune și să plouă cu găleata. Culorile tremurară de frică și se strânseră în brațe pentru a se liniști și a se proteja una pe alta. Apoi, ploaia începu să vorbească: “Voi, culorilor, sunteți atât de nesăbuite! Vă certați care este cea mai bună, fiecare încercând să fie deasupra celorlalte. Nu înțelegeți că fiecare în parte a fost făcută cu un scop special, fiecare este unică și diferită? Luați-vă de mâini și urmați-mă!”
Fâcând ce le spuse ploaia, culorile se apropiară și se luară de mâini. De acum încolo, zise ea, când plouă, fiecare dintre voi se va întinde de-a lungul cerului într-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al păcii și speranței.
Curcubeul are semnificații variabile: zmeu, balaur, sorb ( care soarebe apa mării sau a râurilor), dar și brâu cosmic: ( Brâul Pământului, Brâul Maicii Domnului )
Culorile ascultară de glasul ploii și de atunci se spune că nu s-au mai certat niciodată. Fiecare dintre ele a strălucit în fiecare zi și mai frumos, bucurând sufletele oamenilor de pe întreg pământul.
În mitologia românească, curcubeul este divinizat ca atare în zonele cu ploi abundente și e un simbol al legăturii dintre cer și pământ.