Question

O scurta compunere in care sa spuneti despre Ghita Prstanda-profitor sau persoana de care se profita.

Answer 1

  Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului, este tipul slugarnicului, prezent în piesa de la început până la sfârşit în toate momentele cheie ale acţiunii.
Pristanda este ridicol, principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului, care defineşte contradicţia dintre esenţă şi aparentă. Poliţaiul oraşului vrea să pară o autoritate oficială, cu o profesie dificilă în societate ("n-are şi el ceas de mâncare, de băutură, de culcare, de sculare, că tot creştinul..."), dar, în esenţă, atribuţiile sale se restrâng la îndeplinirea ordinelor verbale ale prefectului, nici una dintre preocupările sale nu se consacra interesului public.
 "Scrofulos la datorie", este conştient că trebuie să-şi servească şeful, nu din conştiinţa "misiei", ci mai ales dintr-o etică susţinută de interesul personal: "famelie mare, renumeratie mică, după buget". Funcţionar servil, încalcă legea din dispoziţia superiorilor şi-l arestează abuziv pe Caţavencu, deoarece primise ordin "verbal" de la conu’ Fanica.
Este arogant sau umil,  în funcţie de împrejurări, pendulează cu o şiretenie primitivă având ca centru de greutate propriul interes. Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală, slugarnic, se pune bine şi cu Nae Caţavencu în eventualitatea că acestuia i-ar izbuti şantajul şi-l măguleşte fără jenă, după ce, în prealabil, îi percheziţionase casa căutând scrisoarea de amor şi îl arestase abuziv
 Se pretează la mici furtişaguri, ghidându-se după o deviză a nevestei lui: "Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi-i papa tot, că sătulul nu crede la al flămând...". Comicul de situaţie este ilustrativ în scena numărării steagurilor pe care ar fi trebuit să le cumpere în cinstea apropiatelor alegeri (actul I, scena 1). Pristanda primise bani pentru patruzeci şi patru de steaguri, însă el cumpărase numai "vreo paispce... cinspce". Ca să se disculpe de aluzia lui Tipatescu despre cum "a tras frumuşel condeiul", Pristanda număra steagurile arborate de câte două ori şi adună greşit, numai ca să-i iasă la socoteală "patruzeci şi patru, în cap...": "Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindala la Sf. Niculae, treizeci".
Incultura, lipsa de instrucţie sunt evidenţiate pregnant prin comicul de limbaj: deformează neologismele -"bampir", "famelie", "catrindala", "scrofulos", "renumeratie"-, are ticuri verbale ("curat") care frizează prostia. De exemplu, alăturarea cuvântului "curat" altor cuvinte, evidenţiază un nestăpânit servilism, făcându-l penibil şi ridicol: "curat mişel", "curat murdar", "curat condei", "curat ca un câine", "curat violare de domiciliu", "curat constituţional".
 Comicul de nume al personajului Ghiţă Pristanda sugerează principalele sale trăsături de caracter -servil şi umil faţă de şefi, lipsit de personalitate -, deoarece pristandaua este un joc popular, asemănător cu brâul, ce se dansează după reguli prestabilite, într-o parte şi alta, conform strigăturilor şi comenzilor unui conducător de joc.
Principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului, foarte variate şi sugestive, în conturarea trăsăturilor remarcându-se comicul de situaţie, de caracter, de limbaj şi de nume. Dialogul şi monologul constituie modalităţi de caracterizare indirectă, ca şi vorbele, faptele şi gândurile personajului, caracterizarea directă fiind făcută de către celelalte personaje sau de către dramaturg.
În comediile sale, I.L.Caragiale rămâne fidel propriei concepţii, conform căreia cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia şi fariseismul.