O tema din clasa a treia:Genul de opera Va roggg scrieti sau fotografiati definitiile pina la 8.30 va roggggg
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
“Opera” este un cuvânt Italian (derivat din “opera în musica”), cu toate că nu a fost folosit în mod obișnuit în Italia (sau în alte țări) că referire la genul anumitor lucrări. Majoritatea compozitorilor au folosit denumiri mai precise pentru prezentarea lucrărilor acestora în public. Genuri specifice de operă au fost comandate de teatre și patroni (caz în care formă lucrării derivă mai mult sau mai puțin din normă genului, în funcție de înclinațiile compozitorului). Genurile operei nu sunt exclusive. Unele opere sunt privite că aparținând mai multora.
Genurile operei au fost definite în moduri diferite, nu mereu în cadrul regulilor stilistice. Unele, precum opera seria, se referă la tradiții identificate abia mai târziu de istorici, pe când altele, precum Zeitoper, au fost definite de proprii creatori. Alte forme au fost asociate cu un teatru specific, de exemplu opera comique la teatrul cu același nume, sau opera bouffe la Theatre des Bouffes Parisiens. Această listă nu include termeni vagi, precum ‘opera comică’, ‘opera sacră’, ‘opera tragică’ sau ‘opera într-un act’ etc.
Răspuns:
Un gen muzical reunește lucrări care abordează în mod asemănător melodia, armonia, ritmica, forma, orchestrația, textul literar (unde este cazul) și alte aspecte ale compoziției. O noțiune asemănătoare, cu un grad mai mic de generalitate, este stilul (al unei epoci, al unei școli, al unui autor).
Tango
Pentru alte sensuri, vedeți gen.
În muzica cultă, noțiunea vizează în mod tradițional categoriile de compoziții ce urmează o schemă formală mai puțin strictă, remarcându-se în schimb prin trăsături orchestrale, melodice ș.a. De exemplu, sonata este considerată o formă (vezi forma de sonată), în vreme ce fuga sau concertul sunt genuri (fuga folosește procedee imitative într-un context formal destul de liber, iar concertul se remarcă în primul rând prin configurația orchestrală – unul sau mai multe instrumente soliste se află în dialog cu orchestra). Totuși, în ultimele decenii, accepțiunea de categorie a formei s-a folosit tot mai rar, iar denumirea de gen a ajuns să fie atribuită și formelor.
În muzica de consum, genul este rareori definit de structura formală (una dintre puținele excepții fiind dezvoltarea de tip repetitiv, întâlnită în genul hip-hop, în anumite ramuri ale muzicii electronice ș.a.); trăsături mai ușor de evidențiat precum orchestrația (în aproape toate genurile existente), armonia (de exemplu, în jazz), ritmica ș.a. sunt folosite pentru delimitarea genurilor. Muzica folclorică și cea religioasă furnizează cele mai vechi genuri de consum cunoscute (ele aveau un rol funcțional, ritual, „etic” și nu estetic); următoarele straturi aparțin muzicii ușoare și celei populare, apărute în perioade foarte apropiate.