ocupațiile a lui Alexandru Ioan Cuza,vă rog am nevoie de ajutor
Răspunsuri la întrebare
Nu doar astrele, contextul istoric și strategic s-au aliniat favorabil în ianuarie 1859, ci mai ales voința elitelor pașoptiste care au adus acasă spiritul și ideile revoluțiilor de la 1848 din întreaga Europă.
Frații Brătianu, frații Golescu, C.A. Rosetti, Christian Tell, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, doctorul Crețulescu, Alexandru Ioan Cuza însuși au avut intuiția diplomatică de a alege momentul cel mai propice pentru unirea celor două principate române.
Aveau în comun studii la mari universități din Franța și Germania, contactul cu lumea occidentală și marile dezbateri ale vremii, cu imaginarul politic occidental.
„Toți au plecat la studii în Occident și acolo au descoperit o nouă lume. Probabil că cel mai important rol în această descoperire l-a avut corpul profesoral pe care tinerii români l-au întâlnit în universitățile franceze și germane, ei vor fi fascinați de personalitățile pe care le-au întâlnit acolo și despre care vor vorbi la bătrânețe. Acei profesori i-au introdus într-un univers intelectual nou, acolo descoperă ideile naționalismului, ideile liberalismului, descoperă că se poate organiza o societate pe principii diferite și acolo vor ajunge la concluzia că e de datoria lor ca întorși acasă să pună în practică aceste idei”, spune pentru Europa Liberă profesorul Alin Ciupală de la Universitatea București, specializat în istorie modernă.
După înfrângerea Revoluției de la 1848, prioritatea oamenilor politici români era înlăturarea ocupaţiei militare otomane şi ruseşti din Principate.
În 1850, Nicolae Bălcescu se întâlneşte cu ministrul de externe englez, Palmerson, cu solicitarea de a face presiuni la Constantinopol pentru normalizarea situaţiei în Principate. Demersuri similare fac Dumitru Brătianu la Paris, Ion Ghica la Constantinopol. Fraţii Golescu fac naveta între Paris, Munchen și Bruxelles. Ca să susțină cheltuielile lobby-ului românesc, mama lor, Zoe Golescu, vinde o moșie. Diplomația exilaților era alimentată exclusiv din averile personale.Ales domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană (Imperiul Otoman) și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea Unirii Principatelor Române prin înfăptuirea unității constituționale și administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format statul român unitar modern, adoptând oficial numele de România,[3] cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.[4]
În anul 1866, o largă coaliție a partidelor vremii, cunoscută sub denumirea de Monstruoasa Coaliție din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, l-au forțat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice.