Odissea povestire pe scurt . Va rog !:)*♡
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
6
lise văzu că nici după zece ani aheii nu izbutiseră să treacă de zidurile Troiei (întâmplările din ultimul an sunt povestite în epopeea Iliada). Atunci, el născoci un vicleşug. Puse meşteri pricepuţi să întocmească un cal uriaş de lemn. Îl umplu cu soldaţi şi îl lăsă noaptea la porţile cetăţii. În zori, aheii se prefăcură că se întorc la ei acasă, dădură foc corturilor, se urcară pe corăbii şi plecară de la ţărm.
Troienii băgară uriașul cal troian în cetate. Se puseră pe băut, bucuroşi că au scăpat de urgia războiului. Pe când zăceau beţi, noaptea, un grec furişat dinainte în cetate deschise uşa tăinuită din burta calului. Oştenii ahei săriră afară şi deschiseră porţile cetăţii. Oştile plecate cu corabiile şi revenite la ţărm intrară în cetate. În noaptea aceea Troia fu arsă până în temelii. Troienii care scăpară de la moarte deveniră sclavi. O mână de oameni reuşi să scape cu fuga.
Aheii porniră înapoi spre casele lor, de la care lipsiseră zece ani. Unii ajunseră mai repede, alţii, mai încet, dar cel mai greu ajunse acasă, în Itaca, Ulise sau Odiseu. Rătăciţi de flota cea mare a lui Agamemnon, Ulise şi oamenii săi poposiră în insula ciconilor, neam care îi ajutase pe troieni. Aheii jefuiră insula, luând multe bogăţii şi fete tinere ca sclave. Ulise le porunci oamenilor săi să se îmbarce iute şi să plece cu toţii de la ţărmul primejdios. Ei nu îl ascultară, ci întinseră mesele pe ţărm şi se puseră să petreacă. In zori sosiră ciconienii şi făcură prăpăd în oastea moleşită de vin. Abia scăpară cu viaţă, dar cu pierderi omeneşti, şi porniră din nou pe valuri.
Odiseea era abia la început. Pe mare, Zeus dezlănţui o furtună înfricoşătoare. Nouă zile şi nouă nopţi luptară aheii cu talazurile negre şi furioase. Apoi acostară pe ţărmul locuit de lotofagi, oamenii care se hrănesc cu lotus, socotit floarea uitării. Ei i-au poftit pe câţiva dintre nou-veniţi să guste din frunzele dulci. Deodată oaspeţii nu mai ştiură de ţara lor şi nu mai doriră decât să trăiască printre lotofagi. Odiseu îi smulse cu sila pe aceştia, iar pe cei care nu gustaseră îi opri să o facă, grăbindu-se să ajungă iar pe mare.
Ajunseră aproape de insula Ciclopilor, uriaşii cu un singur ochi, aşezat în frunte. Ulise, curios să-i vadă pe ciclopi, îşi duse corabia chiar la ţărmul insulei. Celelalte corăbii se opriră într-o insulă mai îndepărtată. Ulise şi o ceată de oameni de-ai lui, cu ulcioare de vin în braţe, căutară o peşteră unde să poposească şi nimeriră tocmai la peştera ciclopului Polifem. Intrară, el nu era acasă. Tocmai când să se aşeze în jurul focului, acesta intră şi astupă intrarea în peşteră cu o stâncă uriaşă. Ciclopii erau nişte căpcăuni lacomi de carne de om. Și acesta începu să-i manânce pe oamenii lui Ulise, câte doi în fiecare zi. Atunci Ulise, prefăcându-se că îi e prieten, îl îmbătă cu vinul din urcioare. În timp ce dormea, îi luă vederea unicului ochi. Apoi se prinseră de burţile oilor uriaşe, el şi tovarăşii lui. Când uriaşul ridică stânca de la intrare, să iasă oile la păscut, ieşiră şi ei cu ele odată. Ajuns pe corabie, Ulise îi strigă lui Polifem numele său şi o seamă de batjocuri. Mânios, uriaşul îi ceru tatălui său, zeul mărilor, Poseidon, să facă în aşa fel încât Ulise să ajungă acasă cât mai târziu se va putea, fără nici un om de-al său, iar acolo să fie întâmpinat de duşmani puternici.
Odiseea continuă. În drumul său, Ulise trecu pe la regele Eolus, stăpânul vânturilor, care îi găzdui cum se cuvine. La plecare, pentru a-l ajuta să navigheze, strânse într-un burduf vânturile furtunoase şi i-l dădu, ca să le elibereze când va ajunge acasă. Nişte marinari, crezând că are bogaţii acolo, desfăcură burduful şi vânturile îl aduseră înapoi, la insula lui Eolus.
Troienii băgară uriașul cal troian în cetate. Se puseră pe băut, bucuroşi că au scăpat de urgia războiului. Pe când zăceau beţi, noaptea, un grec furişat dinainte în cetate deschise uşa tăinuită din burta calului. Oştenii ahei săriră afară şi deschiseră porţile cetăţii. Oştile plecate cu corabiile şi revenite la ţărm intrară în cetate. În noaptea aceea Troia fu arsă până în temelii. Troienii care scăpară de la moarte deveniră sclavi. O mână de oameni reuşi să scape cu fuga.
Aheii porniră înapoi spre casele lor, de la care lipsiseră zece ani. Unii ajunseră mai repede, alţii, mai încet, dar cel mai greu ajunse acasă, în Itaca, Ulise sau Odiseu. Rătăciţi de flota cea mare a lui Agamemnon, Ulise şi oamenii săi poposiră în insula ciconilor, neam care îi ajutase pe troieni. Aheii jefuiră insula, luând multe bogăţii şi fete tinere ca sclave. Ulise le porunci oamenilor săi să se îmbarce iute şi să plece cu toţii de la ţărmul primejdios. Ei nu îl ascultară, ci întinseră mesele pe ţărm şi se puseră să petreacă. In zori sosiră ciconienii şi făcură prăpăd în oastea moleşită de vin. Abia scăpară cu viaţă, dar cu pierderi omeneşti, şi porniră din nou pe valuri.
Odiseea era abia la început. Pe mare, Zeus dezlănţui o furtună înfricoşătoare. Nouă zile şi nouă nopţi luptară aheii cu talazurile negre şi furioase. Apoi acostară pe ţărmul locuit de lotofagi, oamenii care se hrănesc cu lotus, socotit floarea uitării. Ei i-au poftit pe câţiva dintre nou-veniţi să guste din frunzele dulci. Deodată oaspeţii nu mai ştiură de ţara lor şi nu mai doriră decât să trăiască printre lotofagi. Odiseu îi smulse cu sila pe aceştia, iar pe cei care nu gustaseră îi opri să o facă, grăbindu-se să ajungă iar pe mare.
Ajunseră aproape de insula Ciclopilor, uriaşii cu un singur ochi, aşezat în frunte. Ulise, curios să-i vadă pe ciclopi, îşi duse corabia chiar la ţărmul insulei. Celelalte corăbii se opriră într-o insulă mai îndepărtată. Ulise şi o ceată de oameni de-ai lui, cu ulcioare de vin în braţe, căutară o peşteră unde să poposească şi nimeriră tocmai la peştera ciclopului Polifem. Intrară, el nu era acasă. Tocmai când să se aşeze în jurul focului, acesta intră şi astupă intrarea în peşteră cu o stâncă uriaşă. Ciclopii erau nişte căpcăuni lacomi de carne de om. Și acesta începu să-i manânce pe oamenii lui Ulise, câte doi în fiecare zi. Atunci Ulise, prefăcându-se că îi e prieten, îl îmbătă cu vinul din urcioare. În timp ce dormea, îi luă vederea unicului ochi. Apoi se prinseră de burţile oilor uriaşe, el şi tovarăşii lui. Când uriaşul ridică stânca de la intrare, să iasă oile la păscut, ieşiră şi ei cu ele odată. Ajuns pe corabie, Ulise îi strigă lui Polifem numele său şi o seamă de batjocuri. Mânios, uriaşul îi ceru tatălui său, zeul mărilor, Poseidon, să facă în aşa fel încât Ulise să ajungă acasă cât mai târziu se va putea, fără nici un om de-al său, iar acolo să fie întâmpinat de duşmani puternici.
Odiseea continuă. În drumul său, Ulise trecu pe la regele Eolus, stăpânul vânturilor, care îi găzdui cum se cuvine. La plecare, pentru a-l ajuta să navigheze, strânse într-un burduf vânturile furtunoase şi i-l dădu, ca să le elibereze când va ajunge acasă. Nişte marinari, crezând că are bogaţii acolo, desfăcură burduful şi vânturile îl aduseră înapoi, la insula lui Eolus.
Alte întrebări interesante
Matematică,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Limba română,
8 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă