ortrografia substantivelor in vocativ?
Răspunsuri la întrebare
! Substantivele la cazul vocativ nu au funcție sintactică. Aceste substantive exprimă o chemare, o strigare, o invocație cu scopul de a atrage atenția asupra unei comunicări și se separă de restul propoziției prin virgulă (inclusiv determinantul).
În general, substantivele la cazul vocativ sunt substantive proprii care denumesc nume de persoane sau animale domestice.
! În a doua propoziție substantivul la vocativ Mihai are un determinant, dragule. De remarcat că determinantul se separă împreună cu vocativul de restul propoziției prin virgulă.
‒ Mihai, îmi spui ce citești?
‒ Mihai, îmi spui ce citești?‒ Mihai dragule, îmi spui ce citești?
Atunci când este folosit procedeul personificării și numele de animale, denumirile de obiecte, elementele naturii pot fi la cazul vocativ.
Codrule, codruțule,
Ce mai faci, drăguțule… (Mihai Eminescu – Revedere)
Substantivul la vocativ poate sta la începutul propoziției, în interior sau la sfârșitul ei.
‒ Mihai, vino la mine!
‒ Vino, Mihai, la mine!
‒ Vino la mine, Mihai!
Caracteristica principală a vocativului este intonația suplimentară specifică, realizată la singular prin desinențele -e, -ule, la masculin și neutru și -o, la feminin. La pluralul tuturor genurilor vocativul prezintă desinența -lor.
‒ Băiatule, de ce nu mă asculți!
‒ Fetițo, de ce nu mănânci?
‒ Dragilor, ce ne facem?
Vocativul se folosește în cazul unor adresări directe, motiv pentru verbele sunt la persoana a II-a. Subiectul gramatical este neexprimat, fiind inclus în forma verbului (sau este eliptic). El este dedus din context și este întotdeauna la persoana a II-a pronumelui personal.