PARTEA a 111-a
Relatează în scris o întâmplare dintr-o excursie in pădure.
Nu uita să îi dai un titlu potrivit! Din textul Maimuța și Vulpea de Lev Tolstoi
Vă rog dau 50 pt și coroana
Cel puțin 6 rânduri și 8 propozitii și cu alineat lasat
Răspunsuri la întrebare
Accidentarea unei căprioare
O compunere despre o întâmplare petrecută în timpul unei excursii. Întâmplarea este accidentarea unei căprioare şi se potriveşte unei teme de genul: o întâmplare la care ai fost martor. Compunerea fiind mai lungă are două părţi. Care credeţi că va fi soarta căprioarei?
În timpul ultimei excursii, petrecute cu colegii mei de clasă, am fost martorul unui eveniment emoţionant şi trist în acelaşi timp. Eram în autobuzul care ne ducea spre Predeal, undeva pe drumul ce şerpuieşte alături de Valea Prahovei. Maşina avansa rapid spre destinaţie. Lăsam în urmă kilometri după kilometri. Parţial adormiţi de virajele strânse, priveam care încotro pe fereastră la peisajul mirific al Carpaţilor. Doar cârâitul specific al schimbătorului de viteză întrerupea din când în când liniştea ce domnea în interiorul autocarului. Din difuzoare se auzea o melodie şoptită, de parcă ar fi dorit să nu deranjeze peisajul din faţa ochilor noştri. Tocmai ce traversam o pădure deasă cu copaci seculari, când deodată atmosfera de reverie fu întreruptă:
– Caprioaraaa! Era ţipătul unei colege aşezată în partea din faţă a maşinii.
Imediat, strigătul fu însoţit de scârţâitul straşnic al cauciucurilor, semn că frâna fusese apăsată până la podea. Maşina greoaie se oprise nesperat de repede. Cu toţii am sărit de pe scaune şi ne întrebam unii pe alţii:
– Ce s-a întâmplat? De ce am oprit atât de brusc?
Diriginta s-a ridicat în picioare şi cu glasul tremurând ne-a anunţat:
– Am lovit o căprioară. După care a adăugat:
– Se pare că am accidentat-o grav, uite-o acolo aşezată la marginea pădurii.
Cu toţii ne-am îndreptat privirea spre direcţia indicată. O căprioară mică, tremura din tot corpul şi buimăcită privea în toate părţile. Fără să stau pe gânduri, m-am trezit spunând:
– Să mergem să vedem ce e cu ea. Poate are nevoie de ajutor! am spus eu în timp ce mă îndreptam spre uşa maşinii. Din urma mea am auzit:
– Bună idee. Să mergem.
M-am întors către ei şi am adăugat:
– Cred că e suficient de speriată. Dacă ne va vedea pe toţi 20 va fi şi mai speriată. Merg eu, împreună cu diriginta, dânsa este profesoară de biologie. Voi aţi face bine să sunaţi la 112. Ei trebuie să ştie mai bine ce e de făcut în astfel de cazuri. Ne-am îndreptat cu grijă spre locul unde stătea căprioara pentru a nu o speria. La vederea noastră, a ridicat boticul negru şi umed şi ne privea intens. Ochii mari şi negri transmiteau frica pe care o resimţea. Părea îngrozită. Tremura fără oprire. A încercat să se ridice, dar s-a prăbuţit la pământ imediat. Piciorul din faţă îi stătea îndoit într-un mod ciudat. Îl proteja, pe semne suferise de pe urma accidentului. Diriginta a inspectat-o cu grijă. Nu părea să aibă alte răni vizibile.
Trecuse ceva timp, iar căprioara mititică încă nu dădea niciun semn că ar dori să se liniştească. M-am aşezat lângă ea şi am început să o mângâi ca pe o pisică şi să-i vorbesc blând în speranţa că se va linişti. Între timp diriginta făcuse rost de un recipient cu nişte apă. L-am aşezat în faţa căprioarei. La început timidă, a mirosit apa, iar mai apoi a luat câteva înghiţituri. Era atât mică şi gingaşă! Lua câte o înghiţitură mică de apă, după care ne arunca câte o privire. Nu era convinsă că nu-i vrem răul.
Atmosfera duioasă a fost întreruptă de sunetul unei sirene. Se auzea tot mai aproape. Nu trecu mult timp şi în dreptul autocarului opri o maşină cu însemnele ISU. Din ea au coborât doi oameni. În câteva secunde au fost lângă noi. S-au prezentat: era un lucrător ISU şi un medic veterinar. După ce au consultat căprioara ni s-au adresat:
– O să se facă bine! Nu pare să aibă vreo fractură, dar vom afla mai multe detalii după ce îi vom face o radiografie. Oricum, vă felicit că nu aţi lasat-o să se întoarcă în pădure. În starea în care este nu ar fi avut nicio şansă în pădure.
Cei doi au înfăşurat căprioara într-o pătură şi s-au urcat în maşina cu care veniseră. „Căprioara este pe mâini bune. Ce bine că nu a fost ceva mai grav”, mi-am spus. M-am uitat la diriginta care era lângă mine. Fix în acel moment îşi ştergea o lacrimă din colţul ochiului. După care mi-a împărtăşit: „M-am speriat! Am crezut că am omorât biata căprioară! Bine că a fost doar atât.”
Am mai zăbovit o perioadă în acel loc discutând cu colegii despre accidentul nefericit. Într-un final toată lumea s-a reîntors în autocar şi ne-am continuat drumul. Dar de data asta nimeni nu mă părea dispus să moţăie. Stăteam cu ochii aţintiţi pe marginile drumului, pregătiţi să dăm de ştire şoferului despre orice animal care ar putea sări în calea noastră.