"Pășind înainte, merse, merse și iar merse în drumul zmeului mijlociu, până dete d-o apă și mai
mare, peste care trecea un pod de argint. N-apucase să se oprească, când buzduganul vâjâi ca vântul.
Deodată-l prinse din zbor și-l azvârli înapoi cale de trei conace*, iar dânsul se piti sub pod ca și întâia
oară. D-abia-ncepea să se odihnească și s-auzi huietul zmeului, care venea și venea ca un nor verzui.
Când să treacă podul, calul se poticni cu amândouă picioarele și sforăind se trase-ndărăt, că-i mirosise
a om de pe tărâmul ălălalt. Zmeul se turbură și-i zise:
— Hii! Cal de zmeu, de paraleu! Ce sai și-ndărăt te dai? De cine ți-e frică, că mie nu-mi e de
nimeni, afară numai de Țugunea, feciorul moale-al mătușii; și doar nu i-o fi adus p-aicea cioara osciorul
și vântul perișorul!
— Ba am venit eu, ca un viteaz ce sunt! răspunse voinicul, ieșind de sub pod și întrebându-l:
— Cum vrei să ne măsurăm? În săbii să ne tăiem ori luptă să ne luptăm?
— Mie totuna-mi face, că ș-una ș-alta-mi place!
— În luptă, că e mai dreaptă, de la Dumnezeu lăsată!
Descălicând zmeul, se luară la luptă voinicească, smâcindu-se-n dreapta și-n stânga, în sus și-n
jos, înainte și-napoi, de ziceai ce-i asta. Și tot așa se luptară, se luptară, zi de vară până-n seară.
Pe la sfințitul soarelui, zmeul se prefăcuse-n flacără albă, iar viteazul în flacără albastră, dar se
luptau întruna. Puiul de corb – crau, crau, crau – se întorcea spre noapte și le trecu pe deasupra
capetelor. Atunci zmeul:
— Corbule, corbule, adu nițel seu în unghișoară și-n gușă nițic-apșoară, cu seul s-atingi, cu apa
să stingi, a flacăr-albastră, că ți-oi da să mănânci un stârv cu cărnuri dulci!
Iar Țugunea și el:
— Corbule, corbule, adu nițel seu în unghișoară și-n gușă nițic-apșoară, cu seul s-atingi, cu apa
să stingi, a flacără albă, că ți-oi da să mănânci două stârvuri și mai dulci!
Corbul ca o săgeată zbură acasă și – fără să mai întrebe ce e mai mult, unul ori doi – luă seu și
apă, și se-ntoarse zicând pe drum: crau, crau, crau! Doar n-o fi păcat ca, după ce am săturat pe tata și
pe mama, să mai satur pe unchi și pe mătușă, pe veri și pe verișoare!
Când s-apropie, se lăsă-n jos, pică seul și apa peste flacăra albă, care se potoli și se stinse, iar
viteazul aduse pe zmeu de mijloc, îl trânti cu putere de-l îngropă-n pământ până la brâu, apoi scoase
paloșul de-i luă capul și lui, și calului, le dete corbului și apucă drumul înainte."
Țugunea, feciorul mătușii, basm cules de G. Dem Teodorescu
A.1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: azvârli, putere.
2. Menționează rolul semnului exclamării din secvența: Hii! Cal de zmeu.
3. Scrie patru termeni din familia lexicală a cuvântului nor.
4. Transcrie două cuvinte care conțin diftong din secvența: Pe la sfințitul soarelui, zmeul se prefăcuse-n
flacără albă, iar viteazul în flacără albastră, dar se luptau întruna.
5. Numește două moduri de expunere identificate în text.
6. Precizează, într-un enunț, o trăsătură a corbului, așa cum reiese din text.
B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenența la specia
literară basm popular a textului dat.
În compunerea ta, trebuie:
‒ să precizezi patru trăsături ale basmului popular;
‒ să prezinți detaliat două trăsături ale basmului popular, valorificând fragmentul dat;
‒ să ai un conținut adecvat cerinței;
– să respecți precizarea privind numărul minim de cuvinte.
Dau coroana,va rog urgenttttttttttt!!!!!Va multumesc!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
A.
1. azvârli = aruncă
putere = forță
2. Semnul exclamării are rolul de a izola o interjecție de restul enunțului.
3. nor - noros, înnora, înnorat, înnorare
4. viteazul = ,,-ea” diftong
soarelui = ,,-oa” diftong
5. Narațiunea și dialogul
6. Aici nu știu!
B. Argumentare de basm popular
Basmul este o specie a genului epic, popular sau cult, în care sunt relatate întâmplări puse pe seama unor personaje simbolice pentru confruntarea dintre bine și rău, având un final fericit și un mesaj moralizator.
Fragmentul din basmul ,,Țugulea, feciorul mătușii”, cules de Gheorghe Dem Teodorescu, ilustrează trăsăturile speciei menționate și, totodată, caracterele specifice literaturii populare: oral, anonim, colectiv și tradițional.
În primul rând, fiind un basm popular, acesta preiade la creațiile populare trăsăturile specifice, având astfel caracterul oral, anonim, colectiv, sincretic și tradițional. Prin faptul că autorul este necunoscut reiese caracterul anonim al operei. Caracterul oral este evidențiat printr-un limbaj specific, întreaga acțiune părând relatată pri viu grai, datorită expresiilor de lexic popular utilizate: ,,că ți-oi da”, ,,nițic-apșoară”. Limbajul tradițional se remarcă prin simplitatea și naturalețea stilului.
Se remarcă prezența formulelor specifice. Prin intermediul formulei mediane ,,Merse, merse și iar merse” se asigură continuitatea comunicării ficționale, menține suspansul și creează tensiunea epică.
În al doilea rând, se remarcă timpul și spațiul vag precizate (,,înainte”, când buzduganul vâjâi”). Se remarcă prezența cifrelor magice: ,,cale de trei conace”.
Prin urmare, textul dat aparține unui basm popular.
Sper că te-am ajutat la timp!