Question

Plan de idei " Ulita copilariei " de " Ionel Teodoreanu " partea 1 - Bunicii !!!! Va rog ajutați -mă !!!

Answer 1

E o umilă şi neştiută uliţă de margine de târg.Nu răsfaţă ochiul cu mlădieri de râu gătite-n salturi de verdeaţă şi nici nu ispiteşte pasul cu caldarâm sonor. E firavă şi goală: numai pământ şi pietre.Dau năvală celelalte uiţi, înghesuite una într-alta, cot la cot, s-ajungă mai degrabă la uliţa cea mare, cu pântec de piaţă, căreia îi duc larma grămădită pe tăvi de piatră.Ea e pustnică. A strâns pios tăcerea aruncată de celelalte uiţi şi s-a dat la o parte de ele. Năzuia poate să iasă din târg, să se îndrume departe, spre munţi: să fie acolo o potecă prin brădet. Dar au părăsit-o puterile la marginea târgului şi s-a lungit la pământ în dreptul bisericii, câtorva căsuţe liniştite, alături de căsuţa bunicilor şi noastră. Acolo a rămas.... Odinioară, pe meleagurile acestea, stăpânea un sat gospodar. Pe-atunci, uliţele de astăzi erau ale pământului şi se numeau brazde şi frăţeşte vieţuiau, rodind. În satul acela e obârşia târgului, în acele brazde e obîrşia uliţelor - obârşii uitate şi nesocotite.Acum, uliţele înstrăinate de pământ s-au învrăjbit: se sfădesc între ele, cât le lasă gura căruţelor şi a trăsurilor şi se hărţuiesc, smulgându-şi una alteia smocuri de colb cărunt.Uliţa mea e paşnică, tăcută. Rareori o tulbură năvala târgului. Prin ea străbat carele cu boi venind de la ţară. Convoiul lui tihnit e o rugăciune murmurată cu buzele ei, şi colbul care le-nsoţeşte e un surâs blajin.Uliţele de căpetenie ale târgului au slujitorii lor: măturători care le piaptănă, stropitori care le spală, meşteri care le sulimenesc cu smoală şi asfalt.Ea se slujeşte singură. Îşi toarnă apă de ploaie prin uluce; îşi potriveşte părul cu vrăbii; şi chipul ei firesc e.Trufaşe de numele lor, celelalte uiţi au silit porţile caselor să li-1 înveţe şi să li-1 rostească statornic. Şi porţile, cu guri de tablă sau de lemn, îl au în toată clipa pe buze.Ea a şoptit doar casei noastre numele ei. Ploile 1-au şters, poarta 1-a uitat şi ea 1-a uitat.E o umilă şi neştiută uliţă de margine de târg. II Când a venit pe lume fratele meu cel mic, uliţa îl aştepta la poartă. El nu ştia: era aşa de mic!Căsuţa lui de-atunci era un leagăn alb; palmele mamei erau singura uliţă prin care putea păşi; ochii mamei - singurele ferestre prin care putea privi. Pe-atunci ştia doar să scâncească şi se numea Scâncea-voievod.A trecut vreme până când, cu mâinile şi cu picioarele, a prins să meargă de-a buşele prin molatica împărăţie a covorului.Acolo a hoinărit, în voie, în tovărăşia unui mieluşel de lemn potcovit cu rotiţe, bucălat şi fumuriu la trup, ca un strugur de lână. Îl purta prin luncile de ţesături, şi parcă mai degrabă mieluşelul era păstorul, căci el privea doar, iar copilaşul păştea covorul, mozolind.

Acolo s-a rătăcit prin codrul picioarelor de scaune şi de măsuţe, sălaş al urşilor, al lupilor, al tigrilor şi al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton.Acolo a privit cele dintâi păsări şi a ascultat cele dintâi ciripiri: muştele cu bâzâitul lor.Acolo s-a trudit zădarnic să treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul îşi croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare!Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moţăind scuturată în rodii de rubin adormind cenuşă.  III Copilăria, iscoditoare ca un copil în faţa uşii care ascunde pomul de Crăciun, se înălţa, în trupul lui, în vârful picioarelor; creştea. Putea urni un scăunel, înhămându-şi toată puterea prin braţe: era întâiul avânt.Putea, urcându-se pe scăunel, să-şi moaie degetele în gavanosul cu dulceaţă de pe măsuţă, ca mai apoi, după ce şi 1-a supt el, să-1 întindă şi mamei: era întâia dărnicie.Putea păşi singur prin cerdac: era întâia pribegie.*În curând, paşii lui se căzniră prin ogradă ; uliţa îl privea înduioşată pe sub poartă, făcându-i semne cu portiţa: îl chema la ea. El nu putea ajunge până acolo. Supărarea curcanului îl speria c