pls repede o compunere pentru clasa vI cu titlul:
Padure Toamna
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
2
Toamna padurea se dezbraca de frunze.Padurea este împodobită de frunzele colorate ale copacilor.Stratul gros al frunzelor galbene si maronii a reușit sa margineasca pădurea.Padurea este trista,aproape moarta.Fara culoarea verde acum este pustie.Singurii amici ai pădurii mai sunt vantul si frigul.Soarele palid intra printre ramurile nemiscate ale copacilor.Ceata ii joaca feste intregii paduri.Copacii sunt tristi pentru ca si-au pierdut fratii (frunzele).Frigul se lasa incetul cu incetul peste padure.
pacataca93owryed:
Cu placere!❤
Răspuns de
0
Pădurea, toamna
Uneori vine brusc, prin anunțarea codului portocaliu de ploaie și vânt puternic.
E toamna, o altă toamnă decât cea cunoscută, mai demult, părinților și
bunicilor noștri.
Natura se ascunde sub pelerina frigului și a picăturilor de ploaie repezită.
Pădurea, acolo unde este ea, se desparte de liniștea binefăcătoare a
umbrei, lăsate de ramurile copacilor verzi, de din vară.
Noi oamenii nu știm bine ce se petrece, iarba pare pentru noi o simplă
amintire, dar undeva în adâncul pământului ea încă mai trăiește.
Dacă pe noi ne strânge răcoarea zilelor cu soare tot mai palid, n-avem
decât să credem că natura toată e în suferință.
Poate că pădurea se pregătește de vis, îl construiește lent, pentru a-l visa
și a-l reinventa în nopțile lungi ale frigului ce va veni.
Cu siguranță că noi oamenii nu avem loc în visul pădurii, pentru că noi nu avem rădăcini înfipte în pământ, dar nici aripi, precum cântăreții de departe, din adâncimile somnoroase ale codrilor.
Prin urmare, dincolo de aparențele unanim acceptate, toamna e un sezon la marginea infernului, un infern potolit, fără șansa de a se ridica deasupra miracolului ceresc al unicului vis pe care noi îl repetăm o vreme: viața !
Uneori vine brusc, prin anunțarea codului portocaliu de ploaie și vânt puternic.
E toamna, o altă toamnă decât cea cunoscută, mai demult, părinților și
bunicilor noștri.
Natura se ascunde sub pelerina frigului și a picăturilor de ploaie repezită.
Pădurea, acolo unde este ea, se desparte de liniștea binefăcătoare a
umbrei, lăsate de ramurile copacilor verzi, de din vară.
Noi oamenii nu știm bine ce se petrece, iarba pare pentru noi o simplă
amintire, dar undeva în adâncul pământului ea încă mai trăiește.
Dacă pe noi ne strânge răcoarea zilelor cu soare tot mai palid, n-avem
decât să credem că natura toată e în suferință.
Poate că pădurea se pregătește de vis, îl construiește lent, pentru a-l visa
și a-l reinventa în nopțile lungi ale frigului ce va veni.
Cu siguranță că noi oamenii nu avem loc în visul pădurii, pentru că noi nu avem rădăcini înfipte în pământ, dar nici aripi, precum cântăreții de departe, din adâncimile somnoroase ale codrilor.
Prin urmare, dincolo de aparențele unanim acceptate, toamna e un sezon la marginea infernului, un infern potolit, fără șansa de a se ridica deasupra miracolului ceresc al unicului vis pe care noi îl repetăm o vreme: viața !
Alte întrebări interesante
Limba română,
8 ani în urmă
Fizică,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă
Germana,
9 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă