Plsssss ajutor dau coroană și mă abonez!!!!!
Răspunsuri la întrebare
Încetul cu încetul, nava reuşeşte să învingă forţa colosală de atracţie a pământului şi se îndreaptă spre zenit, precum o barcă pe o mare agitată. Presiunea enormă care apasă pe învelişul exterior, se simte şi in interior, iar din când în când se aud scârţâituri subţiri pe la îmbinările fuzelajului. Chiar dacă am depăşit plafonul pufos de nori grei şi albi, aparatul de zbor se opinteşte din greu să iasă din braţele puternice ale Terrei. Eliberarea din sfera de influenţă a magnetismului pământului aduce cu sine cu o linişte de mormânt. Doar bâzâitul motoarelor grele şi şuieratul înfundat al jetului propulsor se aud în carlinga bine izolată. Plutim în eterul nesfârşit al cosmosului cu atâta tandreţe încât aş putea spune că stăm pe loc. Doar cifrele ceasului electronic de pe bord, care cresc neîncetat de când am decolat, îmi amintesc că zburăm cu mult peste viteza sunetului, adică aşa cum se spune în poveşti: zburăm ca vântul şi ca gândul.
Privirea îmi fuge către hubloul generos al navei. Brusc mă trece un fior rece pe şira spinării, însoţit de o senzaţie de emoţie copleşitoare. Pământul este din ce în ce mai mic. La început o sferă mare şi de un albastru pur, pe alocuri presărată cu maro şi verde, apoi sfera devine tot mai mică, predominând culoarea albastră. Mut de uimire şi plin de o admiraţie covârşitoare înţeleg de ce planeta Pământ se numeşte Planeta Albastră. Secundele devin ore, iar miile de kilometri devin milimetri. Sunt complet debusolat. Pământul aşa cum îl ştiu eu, mare şi plin de forme de relief, miliardele de oameni, părinţii mei, fraţii mei, casa mea s-au topit într-un mic punct nesemnificativ, faţă de grandoarea cosmosului. Nu se mai desluşeşte nimic din albăstrimea planetei natale. Undeva mult în spate, Pământul a devenit un mic grăunte într-un ocean nesfârşit de negură liniştită.
Abia acum îmi îndrept privirea spre restul cosmosului. Ani de zile am privit de pe Pământ stelele scânteietoare şi mi-am imaginat cum mă desprind de pe sol şi le ating. Acum îmi dau seama că totul a fost o iluzie. Luminiţele nu pot fi atinse. Şi de aici din cosmos steluţele sunt la fel de mici, semn că între noi există o barieră invizibilă şi aproape de netrecut: distanţa siderală colosală. Cu toate că avem o viteză greu de imaginat pentru un om normal de pe pământ, adică cu această vitează am înconjura tot Pământul în câteva minute, în Cosmos această vitează este nesemnificativă. Suntem ca nişte melci leneşi, care se tărâie în infinitul cosmic.
am avut o compunere asemabatoare doar ca era despre o calatorie in infinitul cosmic si am pastrat o la notite,oricum sper sa iti fie de ajutor :D
Raspuns: Singur acasa
Era o zi de toamna si parintii Elenei nu prea se descurcau cu banii si izbugneau certuri tot mai dese si mai grave.Asa ca au facut un parteneriat unul cu celalalt,prin care au decis sa opreasca certurile si ca sa nu duca Elena lipsa de nimic, au decis sa plece in Anglia.
Inainte de-a pleca, cu ideea sa nu o faca sa sufere dupa iei chiar din prima zi, au incercat sa-i spuna ca iei pleaca doar pentru o zi ,nu pentru mai multi ani.Iau spus ca dadaca are multa treaba si va putea incepe doar seara, asa ca ea v-a fi singura acasa.Nestiind planul initial al parintilor, a inceput sa sara prin casa fiindca, a realizat pentru prima data ca parintii ei au incredere in ea, desi nu e asa. Venise ziua cea mare in care parintii elenei trebuiau sa-si ia politicos ramas bun, fara a nu da nici un semn ca si cum ar pleca definitiv.Asa ca nu si-au luat deloc ramas bun si cu lacrimi in ochi au plecat.
As putea sa mai scriu , dar asta ar insemna ca-ti pot lua toti sustinatorii,care deasemenea nu cred ca ar putea crede ca ai scris acest text. Asa ca te voi lasa tu sa-l termini.
P.S: te rog nu te supara pe mine dar eu vreau sa te ajut si vreau sa realizezi ca daca te straduiesti putin , poti face unul si mai frumos ca al meu!