Question

Poate cineva sa-mi traduca acest text?(fara google translate)Dau coroana si 30 de puncte.

A classic of our times or an escapist yarn? Although its popularity is unparalleled, some intellectuals dismiss The Lord of the Rings as boyish fantasy, Andrew O'Hehir defends Tolkien's ‘true myth’ as a modern masterpiece, and attempts to discover the secret of its success. In January 1997, reporter Susan Jeffreys of the London Sunday Times informed a colleague that J.R.R. Tolkien's epic fantasy The Lord of the Rings had been voted the greatest hook of the 20th century in a readers' poll conducted by Britain's Channel 4 and the Waterstone's bookstore chain. Her colleague responded: “What? Has it? Oh dear. Dear oh dear oh dear.” Attitudes in America are arguably more relaxed about this kind of thing. No one from the American educated classes expressed much dismay when a 1999 poll of American on-line bookshop Amazon.com customers chose The Lord of the Rings as the greatest book not merely of the century but of the millennium. Tolkien's book is so deeply ingrained in popular culture, after all, that a great many of today's American academics and journalists probably still have those dog-eared paperbacks they read avidly in eighth grade with their hallucinatory mid-1970s cover art, stashed somewhere in the attic. Furthermore, members of the U.S. intelligentsia fully expect to have their tastes ignored, if not openly derided, by the public at large. To some American intellectuals it seems gratifying, even touching, that so many millions of readers will happily devour a work as complicated as The Lord of die Rings. Whatever one may make of it, it's a more challenging read than Gone With die Wind (runner-up in the Amazon survey), not to mention Harry Potter and the Sorcerer's Stone (fifth place). Hugely ambitious in scope, The Lord of the Rings occupies an uncomfortable position in 20th century literature. Tolkien's epic-poses a stern challenge to modern literature and its defenders. (Tolkien on his critics: “Some who have read the book, or at any rate have reviewed it, have found it boring, absurd, or contemptible; and I have no cause to complain, since I have similar opinions of their works, or of the kinds of writing that they evidently prefer.”) Yet The Lord of the Rings has enjoyed massive and enduring popularity, it would seem that Tolkien's work supplied something that was missing among the formal innovations of 20th century fiction, something for which readers were ravenous. But what was it, and why was it important? Answering this question properly would probably require a book rather than an article. But it seems that the crux of the matter lies in Tolkien's wholehearted rejection of modernity and modernism. This is what so powerfully attracts some readers, and just as powerfully repels others. In his book J.R.R. Tolkien: Author of the Century, T.A. Shippey expands on this notion by arguing that Tolkien saw his realm of Middle-earth not as fiction or invention, but as the recovery of something genuine that had become buried beneath fragments of fairy tale and nursery rhyme.

Answer 1

Un clasic al vremurilor noastre sau un fir escapist? Deși popularitatea sa este de neegalat, unii intelectuali îl resping pe Lordul Inelelor ca fantezie băiat, Andrew O'Hehir apără "mitul adevărat" al lui Tolkien ca o capodoperă modernă și încearcă să descopere secretul succesului său. În ianuarie 1997, reporterul Susan Jeffreys de la London Sunday Times a informat un coleg că J.R.R. Fantezia epică a lui Tolkien, Lordul Inelelor, a fost votat cel mai mare cârlig al secolului al XX-lea, într-un sondaj realizat de Channel 4 din Marea Britanie și din lanțul librăriilor Waterstone. Colegul ei a răspuns: "Ce? Are? Aoleu. Dragă, dragă, draga mea. "Atitudinile din America sunt, fără îndoială, mai relaxate în privința acestui gen de lucruri. Nimeni din clasele educate americane nu și-a exprimat multumirea față de faptul că un sondaj publicat în 1999 de amatori americani online Amazon.com a ales "Lordul Inelelor" ca fiind cea mai mare carte nu numai a secolului, ci a mileniului. Cartea lui Tolkien este atât de adânc înrădăcinată în cultura populară, la urma urmei, că mulți dintre academicienii și jurnaliștii americani de astăzi mai au cărți de hârtie uciși de câine pe care le citesc avid în clasa a opta, cu arta halucinantă din mijlocul anilor 70, pod. Mai mult, membrii intelectualității americane se așteaptă pe deplin să-și ignore gusturile, dacă nu în mod deschis, în fața publicului. Pentru unii intelectuali americani pare plăcut, chiar emoționant, că atât de multe milioane de cititori vor mânca fericit o lucrare atât de complicată ca Stăpânul inelelor. Orice ar putea face din ea, este o citire mai dificilă decât Gone With the Wind (runner-up în sondajul Amazonului), ca să nu mai vorbim de Harry Potter și Stone of Sorcerer's (locul al cincilea). Foarte ambițios în domeniul de aplicare, Lordul Inelelor ocupă o poziție inconfortabilă în literatura secolului XX. Epicul lui Tolkien reprezintă o provocare profundă pentru literatura modernă și pentru apărătorii săi. (Tolkien despre criticii lui: "Unii care au citit cartea sau, oricum, i-au revizuit, au considerat-o plictisitoare, absurdă sau disprețuitoare și nu am nici o cauză să mă plâng, pentru că am opinii similare cu privire la operele lor sau dintre tipurile de scriere pe care le preferă în mod evident. ") Cu toate acestea, Lordul Inelelor sa bucurat de o popularitate masivă și durabilă, se pare că lucrarea lui Tolkien a furnizat ceva care lipsea între inovațiile formale ale ficțiunii din secolul al XX-lea, ceva pentru care cititorii vorace. Dar ce a fost și de ce a fost important? Răspunzând corect la această întrebare ar necesita probabil o carte, mai degrabă decât un articol. Dar se pare că esența chestiunii constă în respingerea din toată inima a modernității și modernismului lui Tolkien. Aceasta este ceea ce atrage atât de puternic cititorii, și la fel de mult îi respinge pe ceilalți. În cartea sa J.R.R. Tolkien: autor al secolului, T.A. Shippey se extinde pe această noțiune, argumentând că Tolkien nu și-a văzut regiunea Pământului mijlociu nu ca ficțiune sau invenție, ci ca recuperarea a ceva autentic care a fost îngropat sub fragmente de basm și de pepinieră.