Poezia Amurg violet de George Bacovia
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
1 Stofă :
Prima strofă domină prin imaginea plopilor ce devin elemente personificate “Doi plopi, în fund, apar în siluete”.
În textul poetic ei apar metaforic ca “apostoli în odăjdii violete” ce induc ideea de ritual al înmormântării. Tabloul conturat în prima strofă are ca motiv literar și simbolic – plopul.
Acesta se află printre puținii copaci ce se regăsesc în universul poetic al lui Bacovia. Semnificația acestuia în textul poetic este exclusiv pentru înălțimea sa și sugerează ideea de a tinde spre înalt.
Versurile refren confirm paralelismul sintactic ce efectuează tehnica învăluirii în obsedant, fiind halucinantă la nivelul muzicalității discursului liric.
De la aspectul general al orașului “violet” se trece la planul particular.
2 Strofă :
Strofa a doua surprinde starea halucinantă prin versurile simbol ale poeziei “Amurg de toamnă violet” și “Orașul tot e violet”.
Eul poetic privește universul într-o stare de apatie și lipsă totală de optimism.
Lumea este caracterizată prin două epitete stilistice: “leneșă”- fără nicio inițiativă, dar “cochetă” – artificială.
Versul “Mulțimea toată pare violetă” semnifică o extensie decăzută a teluricului.
Lumina amurgului se reflectă asupra întregii lumi, epitetul cromatic “violet” invadând toate registrele lexicale.
3 Strofă :
În ultima strofă, discursul este interiorizat, fiind proiectat într-un univers marcat de halucinație. Verbul la persoana I “văd” indică prezența eului poetic.
Din versul “Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete”, turnul reprezintă un spațiu al izolării, fiind un punct de legătură între pământ și cer.
Imaginea poate fi considerată apocaliptică deoarece nu indică o referire istorică a rădăcinilor strămoșești “Străbunii trec în pâlcuri violete,” și sugerează un univers ireal și amăgitor.
Eul liric este resemnat în fața inevitabilei morți, subconștientul său este asociat cu planul exterior, totul fiind dominat de fiorul morții.
Moartea domină atât pe plan vertical cât și pe cel orizontal lumea, aceasta fiind în pragul declinului.
Atmosfera poeziei este una simbolistă, fiind dată de laitmotivele simbol “amurg” “violet” și sugestia cuvintelor ce induc ideea de obsesie și halucinație.
Atât conceptul de amurg cât și cel al anotimpului toamna induc ideea de prăbușire și decădere.
În viziunea lui George Bacovia, moartea este așteptată, fiind unicul leac pentru boala existențială de care suferă acesta.
!!! Titlul este unul ce se repetă la începutul fiecărui catren, fiind o metaforă simbol. „Amurgul” poate avea două semnificații:
În sens propriu – reprezintă semiîntunericul, ce se lasă după apusul soarelui;
În sens figurat – subliniază starea de nesiguranță și așteptarea sfârșitului existenței.
Culoarea “violet” este laitmotivul poeziei și contribuie la ideea de moarte sau declinul existențial.
Etapa crepusculară a zilei (amurgul) subliniază sugestia declinului și reprezintă timpul unui univers ce se îndreaptă către mormânt, sub marca fatalității de plumb.
Explicație:
Sper că te v-a ajuta :)