Poveste anotimpului pierdut intrebarile
v
Răspunsuri la întrebare
A fost odată ca niciodată, a fost odată dragi copii, într-o vreme îndepartată, când pamântul era plin de animale care nu se mâncau între ele, de oameni care nu se duşmăneau…a fost odată… un împarat. El stăpânea tot pamântul şi era bun şi blând, darnic şi înţelegător. Pe atunci, în timpul anului, nu erau patru anotimpuri, ci unul singur, în care le întâlneai pe toate patru, dupa cum îti era dorinţa. Şi nu numai pe cele patru pe care le cunoaştem acum, ci şi multe altele, azi necunoscute nouă, nici măcar din auzite. Aceste multe stări ale vremii erau toate copiii împăratului, care se numea…Împaratul Timp.
Trăiau în bună înţelegere, fără supărare sau ceartă, fiecare cu domeniul lui. Soarele strălucea neobosit, răspândind peste întreaga natură o lumină călduţă, care îi făcea pe toţi să fie mereu bine dispuşi. Găseai alături, fără să ţi se para nimic neobişnuit în asta, copaci în floare şi câmpii acoperite de zăpadă, ploi torenţiale, livezi coapte şi furtuni de praf.
Într-o după-masă, Împăratul, care dormea – vedeţi bine că era un împărat cuminte, care dormea în fiecare după-masă, ştiind că trebuie să crească mare – deci,într-o după-masă Imparatul avu un vis ciudat. Se făcea că cerul veşnic luminat al împărăţiei sale s-a întunecat brusc. Era o noapte neagră, nici măcar vreun licurici nu se zărea prin întunecimea grea ca de smoală. Nu se mai vedea nimic în jur, dar în aer se simţea frigul pătrunzator, din ce în ce mai pătrunzator. Plantele şi animalele au început atunci să îngheţe, încetul cu încetul. Speriat, Imparatul Timp şi-a chemat copiii în ajutor. Primii au venit băieţii cei mari care, cu răsuflarea lor proaspătă, au dezgheţat pământul. Iar Soarele s-a iţit printre nori şi lumina a început să pătrundă printre crengile copacilor. Pe urmă au venit fetele cele frumoase ale Împăratului, care au adus Soarele de-a binelea pe cer şi au încălzit lumea.