Poveste bazata pe imaginea de Mai Jos. Urgent.
Răspunsuri la întrebare
Hello!
*****
Don't forget to open the family old album of photographs from time to time, it'll make you relive your past ... that past that you don't want to forget. This is what happened to me the other days. I was looking for a photograph of myself for a season ticket and I came across this old picture which took me in a different world, in a world of memories.
This narrow street, do you remember it? I was a lot younger back then, when I was happily walking here hand in hand with my grandfather, who had taken me to the Union Square to feed the pigeons. The whole world was ours, we were talking and laughing, enjoying a sunny day. Do you see these old historical buildings in the Old Centre of the city? There are small shops downstairs, where grandpa and I used to stop and have a sparkling orange juice ... yes, that type of juice your parents don't allow you to have because it's unhealthy. And a big piece of chocolate cake to slide down your throat with it.
Well, the photograph may look old and discoloured to you, but to me it's still alive, as alive as those memories that I cannot and will not let go. Trees dry out and die, friends come and go, dear persons pass out, but the memories always remain here, in my heart, to take care of me as long as I take care of them. To me this picture is dressed in the colours of my childhood, of the tender voice of the one who talked to me with love about the world. Can't you see the green leaves of the trees in the photograph are still dancing in the mild wind and people come and go in a never ending journey?
*****
Nu uita din când în când să deschizi vechiul album de familie cu fotogtafii, te va face să îţi retrăieşti trecutul ... acel trecut pe care nu doreşti să-l uiţi. Asta mi s-a întâmplat zilele trecute. Căutam o fotografie de-a mea pentru abonamentul de transport şi am dat peste această poză veche, care m-a dus cu ea într-o altă lume, în lumea amintirilor.
Această străduţă strâmtă, o mai ţii minte? Eram mult mai mic pe atunci, când mă plimbam pe aici de mână cu bunicul meu, care mă luase în Piaţa Unirii să hrănim porumbeii. Lumea întreagă era a noastră, vorbeam şi râdeam, bucurându-ne de o zi însorită. Vezi aceste clădiri istorice din Centrul Vechi al oraşului? La parter sunt magazinaşe în care bunicul şi cu mine obişnuiam să ne oprim şi să luăm un suc acidulat de portocale ... da, acel fel de suc pe care părinţii nu-ţi permit să-l bei pentru că este nesănătos. Şi o porţie mare de tort de ciocolată să alunece pe gât cu el.
Ei bine, fotografia îţi poate părea veche şi decolorată, pentru mine însă este încă vie, la fel de vie ca acele amintiri pe care nu pot şi nu vreau să le las să plece. Copacii se usucă şi mor, prietenii vin şi pleacă, oamenii dragi se sting, dar amintirile rămân mereu aici, în inima mea, să aibă grijă de mine cât timp am grijă de ele. Pentru mine, această poză e îmbrăcată în culorile copilăriei mele, ale glasului blând al celui care îmi vorbea cu dragoste despre lume. Tu nu poţi să vezi că frunzele verzi ale copacilor din fotografie încă dansează în vântul molatic şi oamenii vin şi pleacă într-o călătorie fără sfârşit?