Question

• Povestea de mai jos este una dintre miile de poveşti din anii '50.
Citeşte-o și imaginează-ti că ai fi obligat să pleci din casa ta fără să ştii unde şi pentru
cât timp. Spune ce-ai simti?
Am fost duşman al poporului...
Foarte rar mai ajung într-un sat de pe malul Dunării. Aici au rămas, parcă încremenite,
o casă, o grădină, o livadă şi urmele aproape neşterse ale unor oameni din familia de
origine a tătălui meu.
Miroase a vechi, a amintiri, podelele înnegrite scârtâie sub apăsarea paşilor, se aud
încă porumbeii din pod şi vocea bunicii mele povestind Acolo, în fotografia aceea, este
fratele cel mic al tatălui meu, era învăţător şi stătea la noi, ne-aŭ luat o dată pe
toți şi ne-au dus pe Bărăgan... El nu s-a mai întors... A murit acolo, de tuberculoză...
Mă aşez şi încerc să-mi amintesc povestea deportării. Într-o noapte, câinii au început
så latre infricoşător, tata era speriat şi mi-a spus să fug că sigur ne arestează
Era prea târziu, curtea era plină de securişti şi miliţieni. Ne-au spus că avem două
ore să ne adunăm lucrurile. Se auzise de Siberia şi tata credea că ne vor duce acolo.
Ne arestau pentru că aveam pământ şi vie, şi livezi, pentru că eram chiaburi. Eram
«duşmani ai poporului». Ne-au luat tot ce aveam. Ne-au strâns în gară şi acolo ne-au
urcat în vagoane pentru animale... <bou-vagon», aşa se numeau. Am mers cu trenul
o săptămână, am băut apă din cisterne în care fusese mai întâi motorină şi
, după
şapte zile de coşmar, am ajuns... nu era Siberia rusească, era cea dobrogeană...
Bărăganul. O stepa pustie unde iarna era ger şi bătea nemilos un vânt, Crivátul, iar
verile erau toride. Acolo, fiecare familie avea o parcelă, în mijlocul căreia era un'țăruş,
pe care le era scris numele. Intâi am stat într-un bordei, apoi cu chirpici şi'nişte
cărămizi făcute din pământ, ne-am ridicat o cameră, în care am stat toti trèi. Tata
muncea la săpat canale, eu şi mama munceam la câmp. In doi ani, noi cei veniti din
zona Banatului şi vestul Olteniei transformasem půstiul în grânar. lernile erau cumplite
fără lemne de foc, dormeam îmbrăcaţi cu tot ce aveam. Au fost aproape cinci ani de
frig, de sete cumplită vara, de frică şi de disperare. Mama nu ştia nimic de fratele
meu, nu-l văzuse de când ne arestaseră de acasă. Şi, într-o primăvară, ne-am întors
acasă... ne luaseră mobila şi sobele, si casa era devastată şi livada pârjolită. Ne-am
reunit, l-am revăzut pe fratele meu care fusese ridicat cu familia fratelui mamei, ne-am
plans morţii, ne-am văzut agoniseala de o viață distrusă dar, măcar, eram... acasă.
veste relatată autorului de către L.M.C.​

Answer 1

Răspuns:

Povestea din viata copilarie