Limba română, întrebare adresată de Trion, 9 ani în urmă

povesteste fragmentul din amintiri din copilarie: Şi părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic şi cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai de pomi s-au pus în ţintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streşinit cu şindrilă, şi ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru şcoală. Ş-apoi să fi văzut pe neobositul părinte, cum umbla prin sat din casă în casă, împreună cu bădiţa Vasile a Ilioaiei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos şi voinic, şi sfătuia pe oameni să-şi deie copiii la învăţătură.

Şi unde nu s-au adunat o mulţime de băieţi şi fete la şcoală, între care eram şi eu, un băiet prizărit, ruşinos şi fricos şi de umbra mea.
Şi cea dintâi şcolăriţă a fost însăşi Smărăndiţa popii, o zgâtie de copilă ageră la minte şi aşa de silitoare, de întrecea mai pe toţi băieţii şi din carte, dar şi din nebunii. Insă părintele mai în toată ziua da pe la şcoală şi vedea ce se petrece…

Şi ne pomenim într-una din zile că părintele vine la şcoală şi ne aduce un scaun nou şi lung, şi după ce-a întrebat pe dascăl care cum ne purtăm, a stat puţin pe gânduri, apoi a pus nume scaunului: Calul Bălan şi 1-a lăsat în şcoală.

În altă zi ne trezim că iar vine părintele la şcoală cu moş Fotea, cojocarul satului, care ne aduce dar de şcoală nouă un drăguţ de biciuşor de curele, împletite frumos; şi părintele îi pune nume Sfântul Nicolai, după cum este şi hramul bisericii din Humuleşti… Apoi pofteşte pe moş Fotea, că dacă i-or mai pica ceva curele bune, să mai facă aşa din când în când câte unul, şi ceva mai grosuţ, dacă se poate… Bădiţa Vasile a zâmbit atunci, iar noi, şcolarii, am rămas cu ochii holbaţi unii la alţii. Şi a pus părintele pravilă şi a zis că în toată sâmbăta să se procitească băieţii şi tetele, adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce a învăţat peste săptămână; şi câte greşeli va tace să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greşeală să-i ardă şcolarului câte un Sfânt Nicolai. Atunci copila părintelui, cum era sprinţară şi plină de incuri, a bufnit de râs. Păcatul ei, sărmana!

– Ia poftim de încalecă pe Bălan, jupâneasă – zise părintele de tot posomorât – să facem pocinog Sfântului Nicolai cel din cui.

Răspunsuri la întrebare

Răspuns de tudoriulia8
13
Fragmentul descrie pentru inceput pe unul din sateni , pe numele sau , Ioan , care era vrednic , bun si gospodar , aceste caracterisitici confirmandu-se prin lucrarile sale : stresini cu sindrila , poarta dura construita la biserica pentru scoala , pomii stabilizati , etc . Povestirea trece rapid la nimeni altul decat la preotul din sat , cel care umbla cu dascalul pentru a sfatui oamenii din sat sa -si inscrie copiii la scoala . Printre elevii ce urmau sa invete la scoala din sat se afla si Nica , un baiat rusinos si fricos , dar si Smarandita , fata preotului cea agera la minte si la nazdravanii . Se precizeaza ca aceasta era atata de desteapta incat intrecea toti baietii la carte , dar si la nebunii . 
Intr-una din zile , preotul ajunge la scoala si prezinta copiilor un scaun lung si nou pe care l -au numit ,, Calul Balan ,, , iar acesta era folosit pentru a pedepsi pe cei obraznici si pe cei care nu invatau . Intr-o alta zi , preotul ajunge iar pe la scoala , de data aceasta cu mos Fotea , cojocarul satului care aduce un bici impletit frumos din cureluse . Numele biciului urma a fi ,. Sfantul Nicolai ,, , precum hramul bisericii din Humulesti. Parintele aplica o regula destinata greselilor facute de fiecare copil in parte la citit : ,,câte greşeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greşeală să-i ardă şcolarului câte un Sfânt Nicolai. '' . Si cum fata parintelui , Smarandita era si ingamfata , aceasta incepu sa rada , iar ca urmare , parintele o pofti pe ,, Calul Balan ,, . 

Coroana ?

Alte întrebări interesante