POVESTIRE Craiasa din povesti
Răspunsuri la întrebare
Prima strofă
Prima strofă ilustrează statutul de stăpână a lumii pe care luna îl are în întreaga lirică eminesciană. Ea este astrul tutelar, care veghează întreaga fire şi ocroteşte îndrăgostiţii, participând la sentimentul de iubire. Poezia începe cu un oximoron, „neguri albe”, pe care luna personificată, le naşte, „le scoate peste ape” şi „le întinde pe câmpie”.
Începutul poeziei este dominat de clemente de pastel, de aceea imaginile vizuale sunt compuse din elementele naturii terestre, apele şi câmpia şi din cele ale naturii cosmice, luna ca stăpână absolută a lumii. Imaginea feerică a naturii terestre este luminată de astrul tutelar, luna, fiind sugerată de epitetele „strălucite” şi „argintie”, interferând astfel planul teluric cu cel cosmic. Întreg tabloul este încărcat de gingăşie şi emoţie, imaginile motorii fiind definite de verbe sugestive: „naşte”, „le scoate”, „le întinde”.
Strofa a doua
Strofa a doua compune tabloul înserării, fiind dominante imaginile dinamice, ilustrate prin verbele „s-adun”, „să rumpă”, „anină”, iar imaginea vizuală este exprimată prin metafora personificatoare „haina nopţii”, pe care strălucesc boabe mari de piatră scumpă”.
Strofa a treia
În strofa a treia, planul celest şt planul terestru se armonizează într-o natură plină de vrajă şi gingăşie prin imaginea vizuală a norilor personificaţi care „au urzit” umbre pe lacul, ale cărui unduiri creează o imagine feerică, unică prin comparaţia valurilor mişcătoare cu „bulgări de lumină”.
Strofa a patra
Strofa a patra introduce elementele de idilă, compune relaţia armonioasă dintre om şi natură, lângă lacul lucitor, se iveşte dintre trestii o copilă care aruncă trandafiri roşii în „unda fermecată”.
Strofele a cincea şi a şasea
Strofele a cincea şi a şasea amplifică magia naturii, lacul este vrăjit de frumuseţea copilei care-şi oglindeşte chipul în apa lui. Lacul capătă însuşiri umane, deoarece apele „aleargă” în cercuri. Eminescu introduce aici un personaj de basm popular, pe sfânta Miercuri. Copila dăruieşte lacului trandafiri „tineri”, pentru ca să-i limpezească apele şi să-şi poată vedea chipul. Elementul fabulos este simbolizat prin trandafirii vrăjiţi de „un cuvânt al sfintei Vineri”.
Se îmbină astfel lumea reală cu lumea imaginară a basmului. Din aceste două strofe reiese comuniunea perfectă dintre om şi natură, având aici un specific aparte, acela de fabulos, de magie din basmele populare, prin repetiţia epitetului „vrăjit”: „vrăjit de mult e lacul” şi „vrăjiţi sunt trandafirii”. Imaginile vizuale sunt motorii, prin verbele de mişcare, deoarece „aleargă apa-n cercuri” şi „trandafiri aruncă tineri”.
Ultima strofă
Ultima strofă compune chipul iubitei, un portret specific apariţiei feminine din lirica eminesciană. Descrierea fetei este realizată prin imaginea artistică a oglindirii în apele lacului. Copila are părul galben şi ochi albaştri, în care se reflectă o lume de poveste: „Ea se uită... Păru-i galben, / Faţa ei lucesc în lună, / Iar în ochii ei albaştri / Toate basmele s-adună”.
Chipul fetei este înfrumuseţat, aşadar, de sufletul plin de candoarea poveştilor, de puritate erotică, ceea ce semnifică o întrepătrundere perfectă a lumii reale cu lumea imaginară a fabulosului.
Finalul
Finalul poeziei sugerează ideea unei naturi magnifice şi fabuloase, în care omul se integrează perfect prin candoare şi puritate erotică.