povestire Crăiasa Zăpezii
Răspunsuri la întrebare
Au fost odată un băieţel pe care îl chema Kay şi o fetiţă pe care o chema Gerda. Locuiau în case învecinate şi erau cei mai buni prieteni, cântând şi jucându-se laolaltă cât era ziulica de lungă.
Într-o zi de iarnă, Kay îşi legă săniuţa la spatele unei sănii mari, care tocmai trecea pe strada lor. Băiatul nu-şi dorea decât o cursă mai lungă, dar sania aceea îl trase tot mai repede şi tot mai departe, scoţându-l din oraş. Îl cuprinse frica văzând că nu poate să-şi dezlege săniuţa, dar nici că se putea împotrivi în vreun fel. Începuse să ningă din ce în ce mai tare, iar Kay nu mai vedea nimic în faţa lui. Câteva ore mai târziu, sania cea mare se opri în faţa unui palat de gheaţă şi din ea coborî nimeni alta decât... Crăiasa Zăpezii! Iar atunci când îl sărută pe frunte, Kay uită pe dată de micuţa Gerda, de bunica lui dragă şi de tot ce lăsase în urmă acasă! A doua zi, fetiţa vărsă lacrimi amare văzând că prietenul ei Kay nu se întorsese.
Aşa că o porni la drum în căutarea lui. La căderea nopţii, o ceată de tâlhari dădu peste ea şi unuia dintre ei i se făcu milă de biata fată şi o luă acasă.
Tâlharul acela avea o fată de-o seamă cu Gerda. Iar fata de tâlhar avea câţiva porumbei călători. Întrebaţi dacă l-au văzut pe Kay, unul dintre ei le spuse că prietenul Gerdei se află în puterea Crăiesei Zăpezii.
Fata tâlharului îi dădu Gerdei ceva merinde pentru drum şi nişte cizme călduroase, din blană. Şi-i mai dărui şi-un ren, în spinarea căruia să poată călători prin ţinutul de gheaţă şi zăpadă.
— Aleargă, renule, aleargă! îl îndemnă fetiţa de tâlhar. Du-o pe Gerda la palatul Crăiesei Zăpezii şi să vă întoarceţi cât de repede veţi putea!
Iar el alergă cât îl ţinură picioarele şi nu se opri decât în faţa porţilor palatului. Cum renul nu îndrăznea să treacă de porţi, Gerda se văzu nevoită să intre singură în palat. Din fericire, Crăiasa Zăpezii nu era acasă, fiind plecată să cearnă niscaiva zăpadă prin munţi. Aşa că Gerda avu vreme să-l caute pe Kay. Îl găsi, în cele din urmă, într-o sală uriaşă, în care băiatul era prins cu aranjatul unor cuburi de gheaţă.
— Kay! Dragul meu Kay! îl strigă Gerda, tare bucuroasă că-l găsise.
Numai că băiatul rămase nemişcat şi rece, deoarece inima îi fusese îngheţată de Crăiasa Zăpezii! Atunci, Gerda se puse pe cântat, îngânându-i cântecul lor cel mai drag şi izbutind astfel să topească stratul de gheaţă în care fusese încătuşată inima lui Kay.
— Gerda! strigă el, plin de voioşie. Unde ai fost până acum?
Fetiţa se bucură nespus că prietenul ei se preschimbase în cel pe care-l ştia. O luară la fugă şi ieşiră din palat înainte de a-i prinde Crăiasa
Zăpezii. Apoi, urcând amândoi pe spinarea renului, porniră în galop şi în scurt timp ajunseră cu bine acasă.
Sfârșit