Povestire Dumbrava Minunta de Mihail Sadoveanu va rog repede.Dau coroana.
Răspunsuri la întrebare
Mia Vasilian, botezată Maria, este căsătorită cu Jorj, devenind astfel mama vitregă a duduii Lizuca de numai şase ani. Lizuca era o fetiţă plinuţă, dar mărunţică şi voinică; nu era deloc frumuşică: Numai ochii căprii, umbriţi de gene negre, aveau în ei câte-o mică floare de lumină. Viaţa micuţei copile era tare grea alături de servitoare şi de mama sa vitregă; zi de zi micuţa era bătută iar singurul ei prieten, în faţa căruia putea să-şi deschidă sufletul era Patrocle un boldei roşcat, cu picioarele scurte şi strâmbe şi cu capul mare.
Sătulă de traiul greu din casă, Lizuca a luat hotărârea de a pleca la bunici. Fără o vorbă şi cu un codru de pâine într-un buzunar şi cu cenuşă în altul, fetiţa şi căţelul pornesc la drum, un drum lung, plin de obstacole şi peripeţii.
De-a lungul drumului fetiţei îi ieşi în cale Sora-Soarelui, o plantă înaltă şi frumoasă. Lizuca i-a povestit acesteia viaţa sa, de la moartea mamei sale şi până în prezent, iar drept alinare pentru copila greu încercată de viaţă, planta lăsă să-i cadă două petale ca nişte fluturi de lumină.
Patrocle a descoperit un muşuroi de furnici pe care l-a deranjat cu boticul; câinele a fost întâmpinat de micile vieţuitoare cu înţepături, însă Lizuca fiindu-i aproape l-a ajutat să scape de furnicuţele rămase pe nas, eliberându-le în iarbă, după care cei doi şi-au continuat drumul spre bunici.
Şi Sfânta Miercuri i-a ieşit copilei în cale. Sufletul curat şi sincer al fetiţei au determinat-o pe aceasta să nu-i fie teamă de bătrânică şi chiar s-o trateze cu respect.
Pe cei doi drumeţi, noaptea i-a prins în dumbravă. Singuri, cei doi au început să caute o căsuţă pentru înnoptat. O scorbură de răchită bătrână a fost locul ideal pentru fetiţă şi căţel. Muşchii le-au ţinut loc de saltea şi de pernuţă. Deşi se afla într-o situaţie limită, Lizuca nu a uitat să-i ceară voie mătuşii răchite s-o primească în scorbura sa. Noaptea nu s-a desfăşurat în linişte, cu somn şi vise plăcute, ci cu vizita Domniţei mici şi bălaie şi a altor neamuri ale dumbravei. Cu toţii au început să-i spună Lizucăi fel de fel de poveşti care mai de care mai frumoase şi mai interesante.
Dimineaţa, somnul fetiţei din casa bunicilor a fost spulberat de zarva creată în curte: mama vitregă împreună cu slujnica veniseră s-o ia înapoi pe micuţă, însă bunicul nu a acceptat, susţinând că vrea să oprească cele două sufleţele fără apărare, pe Lizuca şi pe Patrocle. Pe lângă refuzul bunicului, cele două musafire nepoftite au fost întâmpinate de albinele bătrânului. Înţepăturile administrate de acestea le-au obligat să plece mâncând pământul. Fetiţa şi căţelul au rămas în continuare în grija bunicilor, bucurându-se de prezenţa celor doi bătrânei ce o iubeau nespus de mult.
Opera „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu pune accentul pe inocenţa copilei Lizuca; aceasta vorbeşte cu tot ce-i iese în cale, de la plante până la animale. Relaţia de prietenie dintre aceasta şi patruped se bazează pe o iubire necondiţionată şi chiar pe înţelegere. Cei doi au o comunicare roditoare care contribuie foarte mult la desfăşurarea lucrurilor în direcţia cea bună.