povestirea textului castelul din carpati
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Informatii
Castelul din Carpați este un roman de anticipație publicat de Jules Verne în 1892, dar a cărui scriere fusese finalizată în 1889.[1] El a fost publicat pentru prima dată în formă de foileton în Magasin d’éducation et de récréation în perioada 1 ianuarie - 15 decembrie 1892[2] și integral la sfârșitul anului 1892 de Editura Hetzel.Acțiunea romanului se petrece în majoritate în Munții Carpați din Transilvania.
Rezumat( un pic ca cum ar trebuii sa povestești)
În satul Werst (în traducerea română Verești) din Transilvania, ciobanul Frik[3] remarcă într-o zi că din vechea cetățuie în ruine a baronului Rodolphe de Gortz, aflată pe un pisc deasupra trecătorii Vulcan, iese un fir de fum. Cetățuia era abandonată de zeci de ani, iar localnicii credeau că acolo erau fantome care veniseră să o ocupe. Tânărul pădurar Nic Deck, însoțit de doctorul Patak, decid să meargă la castel, dar sunt victimele unor întâmplări stranii. În acel moment sosesc în sat tânărul conte Franz de Télek și ordonanța sa, Rotzko. Contele află acele întâmplări, în fantasticul cărora nu crede, dar devine brusc interesat când află numele proprietarului său.
Naratorul revine cu cinci ani înainte pentru a povesti niște evenimente petrecute anterior în Italia. La Stilla este o mare cântăreață italiană de operă, aclamată de public și elogiată de critică. Unul dintre cei mai mari admiratori ai săi este baronul de Gortz,[4] nelipsit de la spectacolele sale, un personaj enigmatic cu mijloace bănești suficiente pentru a putea să o urmeze pe cântăreață prin lumea întreagă, unica sa pasiune. Boierul nu s-a apropiat niciodată de artistă, nu i-a scris niciodată, nu a încercat să o vadă niciodată în afara scenei, dar vocea sa a ajuns să fie o necesitate a existenței sale. Îl însoțește doar nu mai puțin enigmaticul Orfanik, un inventator neînțeles care trăiește pe banii stăpânului său.
La un spectacol de pe scena Teatrului San Carlo din Napoli, tânărul și aventurierul conte de Telek,[5] originar din Craiova (Valachie : Țara Românească), se îndrăgostește obsesional de Stilla și o cere în căsătorie. Ea acceptă pentru a scăpa de misteriosul admirator care o urmărește peste tot. Începe astfel să se extindă zvonul că diva se va retrage de pe scenă la sfârșitul stagiunii, deși era la apogeu, urmând să se mute în Valahia cu viitorul său soț.
Vestea provoacă gelozie și ură la adresa contelui de Télek, care primește amenințări cărora nu le dă importanță. Totuși, baronul suferă o criză profundă și încearcă să se sinucidă. Deprimat, ia parte la ultima reprezentație a operei Orlando[6], în care Stilla interpretează rolul Angelicăi.
În ultima scenă, în care eroina moare, Stilla îi încântă pe spectatori cu aria: „Innamorata, mio cuore tremante,/Voglio morire”... Tot atunci, dând la o parte perdeaua de la lojă, baronul de Gortz își arată fața și ochii săi strălucitori pe o față înspăimântător de palidă și îi inspiră Stillei o teamă care o paralizează. Ea își duce mâna la gură, care se umple de sânge, apoi se clatină și cade... I-a plesnit o arteră la inimă și a murit.
Telek aproape că-și pierde judecata și nu poate asista la înmormântarea iubitei sale în cimitirul Campo Santo Nuovo din Napoli. După ce se reculege la mormântul Stillei, baronul Rodolphe de Gortz părăsește orașul italian, trimițându-i o scrisoare lui Franz de Telek în care îl învinovățește pe acesta de uciderea cântăreței și îl blesteamă.
Telek își revine și după cinci ani este convins de Rotzko să facă o călătorie prin Europa, urmând să viziteze mai întâi provinciile transilvane. Datorită indiscreției jupânului Koltz și a fiicei sale, Miriota, află istoria castelului și a stăpânului acestuia. Contele Franz de Telek se apropie de castel însoțit de Rotzko și acolo îi apare imaginea Stillei, îmbrăcată în costumul Angelicăi, cântând aria din Orlando. În același timp, ordonanța sa fusese trimisă la Alba Iulia pentru a aduce de acolo agenți de poliție care să intre în castel. Surprins de vedenie, sigur că logodnica sa era în viață, crezând că aceasta fusese răpită de baron, Franz intră în castel în aceeași noapte pe poarta deschisă, care se închide însă imediat în urma lui.