povestirea textului:
Povestea unui fulg de nea
De Adina Popescu
Dau coroana!
Cei/cele ce vizualizează să răspundă vă rog
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Afară ninge! Totul e minunat de jur împrejur. Mă jucam în grădina bunicii mele.
Deodată, privind în sus fulgii de zăpadă care coborau din înaltul cerului, am văzut cum un
fulg uriaş de zăpadă cade spre mine. Am întins prieteneşte mâna pentru a-l prinde, pentru a-i simŃi
atingerea. Era fascinant jocul pe care-l făcea în aer în coborârea către Pământ. Pe loc, mi-am dat
seama că, dacă-l prind în mână, din cauza contactului cu palma mea caldă, îi scurtez viaŃa. Aşa că,
l-am lăsat să cadă pe zăpada rece, ca să contribuie şi el la peisajul de vis al iernii. M-am uitat la
locul în care a căzut; am însemnat acel loc şi m-am apucat să clădesc un om de zăpadă, căruia i-am
dat numele de “Fulg de nea”; i-am pus şi un ecuson cu acest nume.
Aşa am simŃit că-l pot păstra cel mai mult pe “Fulg de nea”. Aşa a şi fost. L-am păstrat până
când a venit primăvara şi căldura soarelui l-a topit; în locul lui “Fulg de nea” şi-a făcut apariŃia un
ghiocel. I l-am arătat şi l-am dăruit bunicii de MărŃişor, cu tot dragul, ca pe cel mai frumos simbol al
primăverii pe care i-l puteam oferi.
Istorioara ghiocelui a impresionat-o foarte mult pe bunica. Într-o zi m-am dus la ea şi am
găsit-o citind Biblia. Pe post de semn de carte folosea acel ghiocel, pe care l-a presat şi l-a păstrat ca
o amintire plăcută, un semn minunat de Carte Sfântă.
Anul viitor voi încerca să clădesc în acel loc un alt om de zăpadă, în locul căruia va creşte
probabil un ghiocel, pe care aş vrea să-l dăruiesc mamei…
Un fulg de nea coboară lin spre pământ. Era doar unul singur, desprins
dintr-un nor alburiu. La început, fulguțul a fost cuprins de frică, dearece
era singur. Dar nu după mult timp el zări o pasăre care zbura spre
țările calde, iar acum teama îi dispăru...
Pasărea, zărindu-l, deveni speriată, pentru că -și dădea bine seama
că a întârziat, iar acum venea iarna friguroasă.
Fulgul continua să cadă spre pământ, unde nimeri peste o mulțime de firișoare de praf, care pluteau de jos în sus, triste și murdare.
Când era aproape să -și termine plutirea, fulguțul de nea se trezi în
norul de gaze al unui eșapament de mașină, care gonea pe șosea,
Acolo nu era deloc bine, așa că fulgul începu să tușească, simțind
că ar pute să dispară, topindu-se. Dar o pală de vânt jucăuș îl prinse
miraculos și salvator, ridicându-l în aereul rece.
Acum micuțul fulg părea că dansează, așa că o fetiță, care-l zărise,
începu să alerge strigând încântată : "Ningeee...!"
Fetița prinse fulgul în palmă, iar aici era cald și era bine.
O toropeală plăcută puse stăpânire pe micul fulg, care părea acum
și mai mic... Dar, deodată, vântul zburdalnic îl zmulse grăbit
din palma fetiței, purtându-l prin aer în pirutete grațioase.
Sus, pe cer, norul alburiu se făcuse mai mare și era albăstrui.
Pe neașteptate din nor se desprinseră alți fulguți de nea, mulți,
tot mai mulți. Fetița îi privea, nereușind să-i numere. Fulguții
moi și drăgălași coborau tăcuți. Fetița privea și era fericită!